„Spălătoria rusească”. Moscova cere extrădarea lui Platon. Chișinăul pune piciorul în prag

29 Oct. 2021, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Oct. 2021, 16:14 // Actual //  bani.md

Procuratura Republicii Moldova a refuzat, Federației Ruse, extrădarea lui Veaceslav Platon, numit și raiderul nr. 1 din CSI. Extrădarea lui Palton, a fost cerută  pe cazul „spălătoriei rusești” în sumă de jumătate de miliard de ruble rusești sau echivalentul a 20 de miliarde USD, potrivit informațiilor Ministerului de Interne din Federația Rusă, citate de interfax.ru.

„Solicitările pe numele lui Renato Usatîi și Vladimir Plahotniuc au rămas fără răspuns”, se mai spune in informația Ministerului de Interne, care susține că Plahotniuc, Platon și Usatîi sunt cetățeni ai Federației Ruse și ai Republicii Moldova.

În cazul extrădării, potrivit legislației penale a Federației Ruse, învinuiții riscă închisoare până la 20 de ani.

Cazul spălărilor de bani din Federația Rusă

În perioada iunie 2013 până la sfârșitul anului 2014, proprietarul băncii moldovenești Moldindconbank Veceslav Platon, împreună cu prim-vicepreședintele și liderul Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc, precum și cu Alexander Korkin, cu afaceri în sectorul bancar, au elaborat un mecanism de retragere a banilor clienților din sistemul financiar a Federației Ruse.

Pentru a-și pune în aplicare planurile, aceștia l-au atras și pe Usatîi, cu resurse financiare și politice. Proprietarii mai multor bănci rusești, Alexander Grigoriev și Oleg Kuzmin, și-au pus la dispoziție instituțiile financiare pentru operațiunea de spălare de bani. De asemenea, au fost atrași și șefii trezoreriei băncilor Rinat Yusupov și Venera Sharipova, precum și avocații Alexey Sobolev și Lev Pakhomov. Aceștia cooperau cu directorul trezoreriei Moldindconbank, Elena Platon. Iar cu ajutorul unor documente fictive de control valutar au asigurat transferul zilnic a sute de milioane de dolari și euro în conturile bancare ale unui nerezident Moldindconbank.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în Federația Rusă. Plahotniuc și Platon au fost anunțați în căutare internațională, iar instanța a emis mandat de arest pe numele acestora.

Plahotniuc

Oligarhul Vladimir Plahotniuc om de afaceri, fost președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), fost deputat este considerat cel mai bogat om din țară.

Împotriva lui Plahotniuc au fost deschise mai multe dosare penale în Rusia. În decembrie 2017. Comitetulu de Investigații l-a acuzat că a creat un grup infracțional pentru a pregăti un atentat la viața oponentului politic Renato Usatîi. Pe numele lui Pahotniuc a fost emis un mandat de arest.

Usatîi

Renato Usatîi este politician, om de afaceri, președinte al Partidul Nostru. Din 2015 până în 2018 – primarul celui de-al doilea cel mai populat oraș din Moldova, Bălți. A plecat la Moscova în august 2016, după ce autoritățile i-au deschis dosare penale și au încercat să-l treacă pe lista de urmărire internațională. În februarie 2018 a demisionat din funcția de primar al municipiului Bălți. La sfârșitul anului 2018, a părăsit Rusia, susținând că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, încerca să organizeze persecuții împotriva lui în Rusia. Usatîi a locuit în Germania câteva luni, după care ar fi plecat în România. După schimbarea puterii în Moldova, el a anunțat că se va întoarce imediat în patria sa. Procuratura Republicii Moldova, după un lung interogatoriu, a anulat mandatul de arestare a acestuia.

22 Oct. 2026, 16:03
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 16:03 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Bugetul Republicii Moldova pentru anul 2027, politica de salarizare, cheltuielile publice și gestionarea datoriei de stat au ajuns pe masa discuțiilor dintre Ministerul Finanțelor și misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI), aflată la Chișinău în perioada 21–28 octombrie. Consultările au loc într-un moment în care Guvernul vorbește despre necesitatea unei discipline fiscale mai stricte, iar autoritățile urmează să stabilească prioritățile de finanțare pentru anul viitor.

Potrivit Ministerului Finanțelor, experții FMI, conduși de Alina Iancu, au avut o întrevedere cu ministrul Victoria Belous și echipa instituției chiar în prima zi a misiunii, iar joi au participat la discuții cu premierul Vasile Tofan.

Unul dintre principalele subiecte abordate a fost pregătirea bugetului pentru 2027. Reprezentanții Ministerului Finanțelor și ai FMI au analizat politica salarială, planificarea cheltuielilor publice în funcție de prioritățile Guvernului și de resursele financiare disponibile, precum și măsurile fiscale și gestionarea datoriei publice.

Discuțiile au vizat inclusiv provocările economice și bugetare cu care se confruntă Republica Moldova, perspectivele macroeconomice, situația din sectorul energetic și măsurile de protecție socială.

Un alt subiect a fost armonizarea legislației fiscale naționale cu acquis-ul Uniunii Europene, în paralel cu identificarea unor măsuri pentru stimularea investițiilor și a creșterii economice.

Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a reiterat angajamentul instituției de a promova politici economice responsabile, orientate spre menținerea stabilității macroeconomice și consolidarea sustenabilității finanțelor publice. Oficialul a mulțumit FMI pentru sprijinul acordat în implementarea reformelor și pentru expertiza oferită în elaborarea politicilor de gestionare a banilor publici.

La rândul său, șefa misiunii FMI, Alina Iancu, a precizat că obiectivele vizitei sunt evaluarea evoluțiilor economice recente și discutarea priorităților de politică economică ale autorităților moldovene.

Vizita experților FMI are loc după ce premierul Vasile Tofan a declarat că Republica Moldova intenționează să examineze posibilitatea unui nou program de cooperare cu Fondul, care, cel puțin în prima etapă, nu ar presupune acordarea unor împrumuturi.

Anterior, șeful Executivului a explicat că autoritățile urmăresc consolidarea stabilității macroeconomice și promovarea unei creșteri economice bazate pe investiții, productivitate și dezvoltarea mediului privat, nu pe majorarea cheltuielilor bugetare nesustenabile.

Discuțiile despre viitorul buget se desfășoară și pe fundalul controverselor privind politica fiscală pentru 2027. Proiectul promovat de Ministerul Finanțelor prevede modificări ale impozitelor și accizelor, precum și măsuri pentru stimularea investițiilor și apropierea legislației de normele europene.

În paralel, Ministerul Finanțelor lucrează la ajustarea sistemului de salarizare în sectorul bugetar. Printre subiectele discutate anterior cu sindicatele se numără salariul minim, impozitarea veniturilor salariale și modificarea cadrului de salarizare a angajaților plătiți din bugetul public.