Stagflaţia este un mix toxic de creştere economică slabă şi inflaţie. Când o economie se împotmoleşte în stagflaţie, consumatorii îşi reduc cheltuielile, iar investitorii găsesc mai greu active de calitate.
Toate acestea frânează şi mai mult economia. Stagflaţia nu este scenariul de bază al principalelor instituţii de prognoză economică, însă despre ea influencerii pieţelor financiare vorbesc din ce în ce mai des. Iar investitorii încep să o ia în calcul ca pe un posibil pericol.
Stagflaţia este cea mai mare ameninţare pentru revenirea economiei europene şi nu numai, avertizează fostul premier italian Mario Monti. Inflaţia şi-ar trage energia din banii ieftini aruncaţi pe pieţe şi în economii de băncile centrale, iar creşterea economică ar încetini din cauza întreruperilor de pe lanţurile de aprovizionare şi a penuriilor de tot felul, scrie Ziarul Financiar.
John Mauldin, un guru financiar şi autor de cărţi de specialitate, vorbeşte despre reîntoarcerea stagflaţiei în SUA şi atrage atenţia că actuala revenire economică este construită pe fundaţiile cu probleme care afectau calitatea creşterii înainte de actuala criză. Înainte de pandemie, marile economii ale lumii se îndreptau spre stagnare. Ce a adus nou actuala criză este inflaţia peste aşteptări.
Nouriel Roubini, tot un influencer al lumii financiare, scrie şi el că stagflaţia este o ameninţare reală. Comentatorul apreciază că cei care cred orbeşte în retorica băncii centrale americane cum că presiunile inflaţioniste şi obstacolele din calea creşterii sunt în mare parte temporare, vor fi dezamăgiţi. Un strateg al Bank of America crede că SUA sunt deja în prima fază de stagflaţie. Aşa cum teama de inflaţie a rămas adânc înrădăcinată în psihicul colectiv al germanilor din perioada interbelică, stagflaţia le-a arătat americanilor faţa sa hidoasă în anii 1970, când, în urma unei crize a petrolului şi unei inflaţii ridicate li s-a alăturat şomajul ridicat.
Semne că revenirea încetineşte vin din multe dintre economiile mari ale lumii: SUA, Germania, Marea Britanie, Japonia, China. Semne convingătoare că inflaţia se va retrage, în afară de asigurările băncilor centrale şi ale altor instituţii de prognoză (prestigiosul institut economic german ifo prezice o decelerare a inflaţiei din Germania de la 4% în august la 2-2,5% în 2022), nu prea sunt. Din contră. Alimentele şi energia se scumpesc la nivel global. Obstacole în calea perspectivelor economice se înmulţesc pe zi ce trece, scrie Bloomberg. În Marea Britanie, spre exemplu, problemele create de Brexit dau o şansă în plus stagflaţiei. În alte părţi, varianta delta a coronavirusului care provoacă COVID-19 tinde să devină principalul risc. Contraatacul pandemiei cu forţe noi zădărniceşte eforturile de a ţine fabricile, birourile, şcolile, hotelurile şi restaurantele deschise.
Date recente îngrijorătoare se referă la cel mai redus număr de angajări din ultimele şapte luni în SUA, scăderea încrederii firmelor în economia germană, slăbirea activităţii din sectorul serviciilor din China şi încetinirea activităţii industriale la nivel global. Cele de mai sus reprezintă partea de cerere.
Pe partea ofertei, penuriile de diverse materii prime, piese şi forţă de muncă şi întreruperile de pe lanţurile de aprovizionare afectează producţia. Acest şoc riscă să lovească când se apropie Crăciunul şi alte sărbători în care consumul creşte şi să accelereze inflaţia.
Între timp, carburanţii şi energia în general se scumpesc în emisfera nordică, iar iarna se apropie. Creşterea facturilor ar putea eroda salariile prin inflaţie şi descuraja gospodăriile să cheltuiască, un mix stagflaţionist care va deveni evident dacă familiile şi firmele vor reacţiona la majorarea costurilor cu utilităţile, primii cerând salarii mai mari, iar ultimii preţuri mai mari.
Băncile centrale sunt puse în faţa unei alegeri dificile. Ele pot domoli inflaţia majorând dobânzile, adică scumpind creditul. Dar dacă măresc dobânzile, riscul este ca revenirea economică să încetinească, iar economia să stagneze sau să revină în recesiune.
Cel puţin, insistând că factorii care stau la baza inflaţiei de acum sunt trecători, băncile centrale ancorează cât de cât aşteptările privind inflaţia ale publicului, adică îi fac pe oameni să creadă că preţurile nu vor mai creşte mult timp.
Catherine Mann, recent recrutată de Banca Angliei de la Citigroup, are o idee încurajatoare. Ea crede că inflaţia de astăzi nu poate deveni spirala inflaţionistă din anii 1970 în cazul SUA în parte deoarece companiile au mai puţină putere de a stabili preţurile, iar penuria de forţă de muncă nu înseamnă neapărat majorarea salariilor. Însă nervozitatea s-a declanşat deja.
Un instrument al Bloomberg de urmărire a ştirilor a găsit că folosirea cuvântului stagflaţie este la cel mai ridicat nivel din cel puţin septembrie 2011. Acest lucru reflectă propagarea temerilor în rândul investitorilor.
„Următoarea problemă majoră cu care se vor confrunta pieţele ar putea fi foarte bine preţurile energiei“, spune Jeffrey Halley, analist la Oanda Asia Pacific. „Mă îngrijorează din ce în ce mai mult, pe măsură ce se apropie iarna, că nimeni nu se protejează cu adevărat faţă de această posibilitate . Putem vedea creşteri foarte mari ale preţurilor energiei în ultimul trimestru. Acest lucru ar putea să însemne inflaţie şi mai mare.“
Desmond Lachman, fost vicedirector la FMI, crede că SUA s-ar putea îndrepta spre o perioadă prelungită de stagflaţie, având în vedere că inflaţia a ajuns la niveluri nemaivăzute în ultimii 30 de ani şi că rata şomajului se încăpăţânează să rămână ridicată.
