Statul va acorda ajutor angajaților cu un regim de activitate redusă! Cum va fi stabilit cuantumul ajutorului

10 Nov. 2021, 17:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Nov. 2021, 17:30 // Actual //  MD Bani

Statul va acorda ajutor angajaților cu un regim de activitate redusă, în contextul schimbărilor determinate de pandemia COVID-19. Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre în acest sens care prevede și Regulamentul privind acordarea ajutorului salariaților cu regim de activitate redusă.

Astfel, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale, va examina cererile depuse de angajatori prin Ghișeul unic de raportare electronică – raportare.gov.md, iar ajutorul va fi achitat direct angajatorilor.

Potrivit informațiilor oferite într-un comunicat de presă, cuantumul ajutorului pe zi va putea fi stabilit în mărime de până la  50% din salariului mediu pe zi prognozat pentru anul în curs. Pentru achitarea acestor prestații, în anul 2021, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de circa 22 milioane de lei.

Menționăm că proiectul va contribui la menținerea activității agenților economici în perioade de criză social-economică, cum ar fi pandemia COVID-19 sau alte situații excepționale.

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, scopul acestui mecanism este de a păstra locurile de muncă în perioadele cu activitate redusă. Acesta va putea fi aplicat și în alte situații de criză, decât cele generate de situația pandemică.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 12:57
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 12:57 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Furnizarea gazelor naturale în regiunea transnistreană ar urma să continue și după 1 martie prin același mecanism, cu Moldovagaz în rolul de operator comercial, iar gazul fiind asigurat de compania externă MET Gas and Energy Marketing AG. Declarația a fost făcută de șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, problema are două componente distincte: una comercială, gestionată de Moldovagaz în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, și una politică sau de politică socială, care ține de deciziile autorităților. El a subliniat că mecanismul actual funcționează deja de aproximativ un an.

„Pe partea comercială, de furnizare a gazelor naturale, conform legii pentru regiunea transnistreană, este responsabil Moldovagaz. Există o decizie în acest sens și, apropo, trebuie să fie continuitate”, a declarat Vadim Ceban.

Întrebat dacă după 1 martie Moldovagaz va continua să asigure livrările pe malul stâng al Nistrului, șeful companiei a spus că se așteaptă la o decizie în acest sens din partea autorităților. „Noi așteptăm decizia autorităților. Cum se va decide, așa vom proceda”, a precizat Ceban.

El a explicat că Moldovagaz a pus la punct întregul lanț contractual necesar livrărilor, inclusiv contractul de furnizare, contractele de transport pe teritoriul Republicii Moldova, precum și cele de flexibilitate și echilibrare. În plus, compania are încheiat și un contract de agenție pentru organizarea livrărilor.

Pe partea externă, gazele naturale sunt asigurate de partenerul MET Gas and Energy Marketing AG, companie înregistrată în Elveția, cu care MoldovaGaz are contract direct.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!