Știrea zilei! Moldova în beznă. Premier Energy anunță că vor fi deconectări de curent

21 Oct. 2022, 10:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Oct. 2022, 10:20 // Actual //  bani.md

Premier Energy anunță despre situația complicată din sectorul energetic al Republicii Moldova. Sistarea, începând cu 11 octombrie a exportului de energie electrică din Ucraina în legătură cu distrugerea în mare parte a infrastructurii energetice a acestei țări din cauza conflictului armat a anulat pe motiv de forță majoră contractele care acopereau aproximativ 30% din cantitatea necesară zilnic consumatorilor noștri.

Importurile din România acoperă pe moment doar o parte din deficitul de 30% creat în urma întreruperii furnizării din Ucraina, iar restul va fi achiziționat de pe piața de echilibrare sau în baza contractelor de ajutor de avarie semnate cu operatorii de transport din țările vecine. În această situație practic zilnic Furnizorul Central de energie electrică, SA Energocom semnalează despre existența deficitului de energie electrică în special în orele de vârf.

Pentru ziua de vineri 21 octombrie, furnizorul Premier Energy a fost notificat oficial de către SA Energocom despre existența unui deficit de energie de 284 MWh.

În această situație critică din cauza deficitului de putere în condițiile stării de alertă în sectorul electroenergetic instituită de Comisia Situații Excepționale, Operatorul Sistemului de Distribuție, Premier Energy Distribution, poate primi comanda de limitare a consumului până la volumele acoperite de contracte prin deconectarea de la rețea a unor categorii de consumatori, aplicând deconectările în evantai.

În cazul recepționării comenzii de limitare cu o anticipare suficientă de timp, Premier Energy Distribution va informa consumatorii prin intermediul canalelor sale de comunicare (pagina web, Facebook, Telegram), precum şi direct prin email conform bazei sale de date. La fel, compania va expedia notificări autorităților administrațiilor publice locale pentru informarea localităților sau sectoarelor afectate.

În acest context, Premier Energy anunță despre portanța raționalizării consumului de energie pe tot parcursul zilei, dar în special în orele de vârf ale dimineții 6:00-10:00 şi serii 18:00-23:00.

Ce poate face fiecare consumator:

  • să reducă la minim consumul de energie electrică prin renunțarea la utilizarea căminelor, aparatelor de aer condiționat , boilerelor, fierbătoarelor, cuptoarelor și plitelor electrice, a mașinilor de spălat, a uscătoarelor, fiarelor de călcat, a aspiratoarelor și a altor electrocasnice cu consum mare de energie;
  • să deconecteze de la priză televizoarele, calculatoarele și toate celelalte aparate electrice cu regim de așteptare atunci când nu le folosim;
  • să nu uite lumina aprinsă atunci când nu are nevoie de ea;
  • să-şi programeze activitățile cu consum mare de energie în alte ore decât cele de vârf.

Un îndemn pentru întreprinderile din sectorul industrial consumatoare de energie este să revadă procesele de producere prin reducerea consumului de energie electrică sau inclusiv de modificare a orarului de activitate, transferându-l pentru perioada cuprinsă între orele 23:00-7:00.

 

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 17:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Feb. 2026, 17:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Evaluarea manualelor școlare va fi plătită cu minimum 550 de lei pentru o coală de autor, iar cheltuielile pentru expertizarea manuscriselor nu vor putea depăși 15% din valoarea contractului de achiziție. Sunt doar câteva dintre modificările propuse într-un proiect de hotărâre a guvernului care schimbă regulile de elaborare, evaluare și distribuire a manualelor școlare.

Documentul introduce oficial noțiunea de „expertizare” alături de „evaluare”, pentru a reflecta analiza științifică și metodologică a conținutului.

Proiectul aduce precizări și privind durata de utilizare a manualelor. Pentru elevii claselor I-IX, aceasta va fi aprobată de Ministerul Educației și Cercetării și, de regulă, va constitui patru ani pentru învățământul primar și cinci ani pentru învățământul gimnazial, ministerul având dreptul să modifice această perioadă. În plus, autoritățile vor putea achiziționa un număr suplimentar de manuale, în limita a 5% din comanda inițială, pentru a înlocui exemplarele deteriorate, pierdute sau insuficiente, inclusiv pentru clasele X-XII. Potrivit documentului, această limită „va permite reacția rapidă la pierderi, deteriorări sau fluctuații de efectiv, va preveni achizițiile nejustificate și va susține continuitatea procesului educațional fără sincope”.

Se modifică și categoriile de copii care vor beneficia gratuit de manuale. Dacă în prezent legea enumeră explicit copiii orfani, cei din familii monoparentale, din familii cu trei și mai mulți copii, copiii aflați sub tutelă, în plasament, cu dizabilități sau din familii beneficiare de ajutor social, noua formulare propune o abordare mai generală, vizând copiii aflați în situație de risc, cei din familii defavorizate și copiii cetățenilor străini cu ședere legalizată în Republica Moldova, dacă se încadrează în aceste categorii. Potrivit notei informative, categoriile de elevi beneficiari vor fi identificați prin intermediul sistemelor informaționale, iar procesul de asigurare cu manuale școlare gratuite va fi simplificat.

Impactul bugetar estimat pentru aplicarea modificărilor este de 40 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!