Stranierii trimit mai puţini bani acasă

21 Sept. 2022, 17:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Sept. 2022, 17:19 // Actual //  bani.md

Moldoveni care muncesc în străinătate au trimis acasă 160,8 mil. de lei în luna august, cu 6,3% mai puțin față de luna iulie, dar cu 25,3% mai mult comparativ luna august a anului 2021, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Cele mai multe transferuri au fost făcute în euro – 78% și 22% în dolari. Suma transferurilor în ruble rusești a fost de 0,1%. Volumul mic al remietrior în ruble se datorează sancțiunilor occidentului asupra instituțiilor financiare rusești.

Republica Moldova se situează în top-20 cele mai dependente de remitenţe state din lume. Or, 25% din veniturile totale ale gospodăriilor de la ţară revin remitenţelor.

Autoritățile încearcă de mai mult de un deceniu să atragă, în investiții, banii migranților moldoveni, dar fără succes. De exemplu, din anul 2010 de când a fost lansat programul PARE 1+1 moldovenii nu s-au înghesuit să-și investească bani în afaceri. Doar 1,72% din banii trimiși acasă (21,3 miliarde USD) din 2010 până în 2021 au fost investiți în businessuri.

Rolul remitenţelor în toată lumea, nu doar în Moldova, este de a finanţa consumul. Faptul că aceste remitenţe nu au contribuit în mod direct la creşterea investiţiilor, este o situaţie absolut normală pentru că factorii principali care au determinat emigrarea şi, respectiv, creşterea remitenţelor au fost de ordin social-economic, adică din cauza sărăciei, cei care au plecat nu au reuşit din surse interne să acopere acest consum. Respectiv, remitenţele în mod logic vin să compenseze această insuficienţă de venituri la nivel local.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, peste 237 mii de familii din Republica Moldova primesc bani de la rudele aflate la muncă peste hotare, iar aproape jumătate din acestea depind în totalitate de remitențe.

În prezent, estimativ, peste hotarele Republicii Moldova se află circa 1 milion de cetățeni.

Realitatea Live

13 Ian. 2026, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Ian. 2026, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Modificarea legislației privind activitatea concertată în sectorul asigurărilor a fost discutată în cadrul unor consultări organizate de Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a Moldovei (BNM), cu participarea reprezentanților societăților de asigurare și ai asociațiilor de profil.

Inițiativa, elaborată de BNM și promovată de Ministerul Finanțelor, vizează consolidarea mecanismelor de supraveghere, clarificarea regulilor privind structura acționariatului și prevenirea riscurilor care pot afecta stabilitatea pieței de asigurări, prin sporirea transparenței și responsabilizarea acționarilor.

„Prin aceste consultări ne-am propus să ne asigurăm asupra nivelului de înțelegere a prevederilor, să clarificăm aspectele sensibile și să menținem un dialog deschis cu actorii direct vizați. De asemenea, am dorit să colectăm sugestii concrete pentru ajustarea proiectului”, a declarat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari.

La discuții au participat și viceguvernatorii BNM, Tatiana Ivanicichina și Constantin Șchendra, alături de reprezentanți ai companiilor de asigurări și ai mediului investițional. Propunerile vor fi examinate și integrate în procesul de definitivare a proiectului de lege, care va parcurge etapele de avizare și transparență decizională prevăzute de legislație.

La situația din 30 septembrie 2025, în Republica Moldova activau 9 societăți de asigurare (dintre care 8 societăți practicau doar activitate de asigurări generale și o societate compozită desfășura simultan activitate în categoriile „asigurări generale” și „asigurări de viață”), 56 brokeri de asigurare și/sau de reasigurare, 53 agenți de asigurare și 34 agenți bancassurance.

Potrivit datelor BNM, în primele 9 luni ale anului trecut, activele totale ale societăților de asigurare au însumat 5,63 miliarde de lei, înregistrând o ușoară scădere față de sfârșitul trimestrului II, profitul net a ajuns la 121,3 milioane de lei, fiind cu 50,3% mai mic față de perioada similară a anului 2024, iar despăgubirile brute plătite au ajuns la 1,04 miliarde de lei, cu aproape 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!