Super-iahtul oligarhului rus Suleiman Kerimov confiscat în Fiji va fi predat SUA. A fost o risipă financiară

07 Iun. 2022, 15:50
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
07 Iun. 2022, 15:50 // Au Bani //  MD Bani

Curtea Supremă din Fiji a decis ca super-iahtul oligarhului rus Suleiman Kerimov, confiscat la cererea SUA în aprilie, să fie predat autorităților americane. Potrivit judecătorilor, întreținerea navei a fost o risipă financiară pentru Fiji.

Suleiman Kerimov este proprietarul super-iahtului Amadea, cu o lungime de 106 metri, care a sosit în Fiji în 13 aprilie, după o călătorie de 18 zile din Mexic.

Predarea iahtului, în baza unei decizii a Curții Supreme din Fiji, face parte din acțiunile la nivel internațional privind sechestrul pus asupra bunurilor oligarhilor care au legături cu Vladimir Putin. Amadea a fost reținut în apele Fiji în aprilie, ca răspuns la o cerere a SUA și a fost confiscat luna trecută în baza unui mandat care fusese emis de o instanță federală din Washington și acceptat de o instanță din Fiji.

FBI a spus că nava de lux de 300 de milioane de dolari avea costuri de funcționare între 25 și 30 de milioane de dolari pe an, iar Statele Unite vor plăti pentru întreținerea ei după ce va fi confiscată. Cu toate acestea, guvernul din Fiji a plătit factura, în condițiile în care avocații proprietarului înregistrat al navei, compania Millemarin Investments din Insulele Cayman, au făcut recurs contra reținerii acesteia, iar procesul se judecă în instanțele din Fiji.

Curtea Supremă a hotărât marți că interesul public cere ca iahtul să fie scos din apele Fiji, deoarece acostarea lui acolo este mult prea costisitoare pentru guvernul din Fiji. Iahtul a navigat în apele Fiji fără permisiune și, cel mai probabil, pentru a se sustrage urmăririi penale din partea SUA, se mai arată în decizia instanței.

Statele Unite susțin că Amadea aparține oligarhului Suleiman Kerimov, deși avocații Millemarin Investments au negat acest lucru și au spus instanței că proprietarul este alt oligarh rus, Eduard Khudainatov, fost șef al gigantului energetic rus Rosneft, care nu a fost sancționat. Luna trecută, un alt iaht de lux deținut de Khudainatov, în valoare de aproximativ 700 de milioane de dolari, a fost reținut de poliția din Italia.

FBI a declarat că s-a încercat evitarea confiscării navei Amadea „aproape imediat” după ce trupele ruse au intrat în Ucraina.

Avocatul navei, Feizal Haniff, a refuzat să comenteze hotărârea.

„Decizia recunoaște angajamentul Fiji de a respecta cererile internaționale de asistență reciprocă și obligațiile internaționale ale Fiji”, a declarat procurorul general din Fiji, Christopher Pryde. El a spus că instanța a convenit că „aspectele legate de spălarea banilor și proprietatea” trebuie să fie judecate de o instanță din SUA. „Amadea a fost predat autorităților americane și va părăsi acum Fiji”, a adăugat el.

Ambasada SUA din Suva nu a comentat decizia.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
16 Feb. 2026, 17:43 // Slider //  MD Bani

Alegerea unei protecții solare adecvate nu este doar o rutină cosmetică, este un pas esențial pentru sănătatea pielii.Fiecare tip de piele reacționează diferit la soare, iar un SPF ales corect poate reduce riscul arsurilor, al petelor pigmentare și al îmbătrânirii premature. În acest articol vei afla cum să identifici produsul potrivit pentru nevoile tale. Astfel încât să te bucuri de soare în siguranță și fără complicații inutile.

Identifică nevoile reale ale pielii tale

Fiecare tip de piele reacționează diferit la soare. Pielea uscată are nevoie de protecție solară cu ingrediente hidratante, care să prevină senzația de piele care „ține”. Pielea grasă sau mixtă preferă formule lejere, matifiante, care nu blochează porii. În cazul pielii sensibile, este indicat un SPF cu filtre minerale, mai blânde și mai bine tolerate.

Atunci când alegi protecția solară, gândește-te nu doar la nivelul SPF, ci și la textura și compoziția produsului. Confortul la purtare este esențial pentru a-l folosi zilnic!

Ce înseamnă, de fapt, SPF

SPF indică nivelul de protecție împotriva razelor UVB, responsabile pentru arsurile solare. Un SPF 30 sau SPF 50 oferă un grad ridicat de protecție solară. Însă aplicarea corectă este la fel de importantă ca cifra de pe ambalaj. Dacă produsul nu este aplicat în cantitate suficientă, nivelul real de protecție scade considerabil. Pentru expunere zilnică în oraș, un SPF 30 poate fi suficient. Pentru plajă sau activități în aer liber, este recomandat un SPF 50, cu reaplicare la fiecare 2-3 ore.

Alege textura potrivită stilului tău de viață

Protecția solară este disponibilă sub formă de cremă, loțiune, gel sau spray. Pentru ten, formele fluide sau gel sunt mai confortabile și se absorb rapid, fără să lase peliculă grasă. Pentru corp, loțiunile mai consistente oferă acoperire uniformă și rezistență mai bună la apă.

Dacă petreci mult timp afară, alege o protecție solară rezistentă la transpirație. În schimb, pentru utilizare zilnică sub machiaj, un SPF ușor, cu finisaj invizibil, este alegerea potrivită.

Aplicarea corectă face diferența

Chiar și cea mai bună protecție solară nu este eficientă dacă nu este aplicată corespunzător. Produsul trebuie distribuit uniform pe toate zonele expuse, inclusiv gât, urechi și mâini. Reaplicarea este necesară după înot, transpirație sau ștergere cu prosopul.

Integrarea SPF în rutina zilnică este un obicei simplu, dar esențial! Nu doar vara. Și în fiecare sezon, deoarece radiațiile UV afectează pielea chiar și în zilele înnorate.

Protecția solară ca parte din îngrijirea pe termen lung

O protecție solară adaptată tipului tău de piele contribuie la menținerea elasticității și a luminozității naturale. Folosită constant, ajută la prevenirea semnelor premature de îmbătrânire și susține sănătatea pielii pe termen lung.

Alegerea unui SPF potrivit nu este complicată, dar necesită atenție la detalii. Cu produsele potrivite de la OrganicTime, poți transforma aplicarea SPF într-un pas plăcut al rutinei zilnice, sigur și eficient.