Superliga europeană de fotbal a „trăit” fix două zile. Chelsea, Manchester City, Barcelona şi Atletico Madrid se retrag

21 Apr. 2021, 06:02
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Apr. 2021, 06:02 // Actual //  MD Bani

Un proiect lansat, duminică, şi numit, pompos, Superliga europeană de fotbal, cu o finanţare anunţată de 10 miliarde de dolari, va rămâne doar pe hârtie. Superliga europeană de fotbal, o competiţie exclusivistă menită să-i îmbogăţească şi mai mult pe bogaţii continentului, a „trăit“ fix două zile.

Cum intenţia celor 12 grupări fondatoare de a se „rupe“ de restul continentului, pentru a înfiinţa un turneu cu 20 de participante, a stârnit un tsunami al reacţiilor virulente, echipele care se alăturaseră proiectului au început să se retragă una câte una. Potrivit presei internaţionale, deocamdată, Manchester City a renunţat, în mod oficial, iar în următoarele ore, decizia „cetăţenilor“ va fi adoptată şi de alte grupări, precum Chelsea Londra, Manchester United, Barcelona şi Atletico Madrid.

La Barcelona, un semn că formaţia catalană se pregăteşte să iasă din Superligă constă în declaraţia oferită de preşedintele Juan Laporta: „Nu intrăm în această competiţie până când membrii nu votează pentru a intra. Va fi decizia lor, e clar pentru mine“.

Şi Atletico Madrid e gată să se retragă de la Superligă, speriată de amploarea scandalului născut de acest proiect, scrie Realitatea.net.

În fine, fanii celor de la Chelsea au ieşit pe străzile din jurului stadionului „Stamford Bridge“, înaintea meciului de marţi cu Brighton, şi au condamnat vehement intenţia clubului de a se „rupe“ de competiţiile UEFA. Astfel, din ce a scris BBC, retragerea londonezilor din Superligă e doar o chestiune de ore.

Potrivit presei internaţionale, reprezentanţii celor 12 cluburi care au fondat Superliga vor avea o şedinţă-fulger, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru a-şi coordona deciziile următoare. Cel mai probabil, odată cu această şedinţă, se va şi consemna încheierea proiectului.

Realitatea Live

31 Ian. 2026, 12:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
31 Ian. 2026, 12:56 // Actual //  Ursu Victor

În luna ianuarie, Statele Unite au furnizat aproximativ 60% din gazul natural lichefiat (GNL) importat de Uniunea Europeană, confirmându-și poziția de principal furnizor de GNL al Europei. Evoluția are loc în contextul în care tot mai mulți oficiali europeni privesc cu îngrijorare creșterea dependenței energetice de SUA.

Potrivit datelor companiei de analiză Kpler, furnizate agenției Reuters, ponderea de 60% este în creștere atât față de luna precedentă, cât și comparativ cu ianuarie 2025, când SUA asigurau 53% din importurile de GNL ale UE.

Volumul de GNL livrat de SUA în ianuarie a ajuns la 5,36 milioane de tone metrice, al doilea cel mai ridicat nivel lunar înregistrat vreodată, depășit doar în octombrie 2025. Creșterea cererii de gaze, generată de vremea rece, a contribuit parțial la acest avans.

Totuși, Kpler anticipează că tendința se va menține, estimând că livrările americane vor reprezenta circa 65% din totalul importurilor de GNL ale Europei în acest an, față de aproximativ 56% în 2025.

După declanșarea conflictului din Ucraina, Uniunea Europeană și-a intensificat achizițiile de gaze din SUA pentru a reduce dependența de resursele energetice rusești. În acest context, UE a convenit, în cadrul unui acord comercial cu Washingtonul, să cheltuiască până la 750 de miliarde de dolari pe energie americană.

Cu toate acestea, declarațiile fostului președinte american Donald Trump privind intenția de a prelua controlul asupra Groenlandei, precum și amenințările recente cu introducerea unor tarife vamale, au amplificat îngrijorările unor guverne europene legate de riscul unei noi dependențe energetice.

În această săptămână, comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a avertizat că Uniunea Europeană riscă „să înlocuiască o dependență cu alta”, pe măsură ce renunță la energia provenită din Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!