Țara care redevine o forţă militară în Europa. Aprobă un contract de 10 miliarde de euro cu SUA pentru avioane F-35

15 Dec. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Dec. 2022, 05:00 // Actual //  bani.md

Germania a primit undă verde pentru a cumpăra avioane de luptă F-35 produse de gigantul american Lockheed Martin, în cadrul unor proiecte de achiziţii militare în valoare de 13 miliarde de euro, a declarat miercuri ministrul apărării, Christine Lambrecht.

Comisia pentru buget a parlamentului german a aprobat cheltuielile, inclusiv 10 miliarde de euro pentru avioanele F-35, precum şi fonduri pentru achiziţionarea de radiouri digitale criptate şi puşti de asalt, informează agenţia Reuters.

Aceste proiecte sunt printre primele care vor beneficia de bani dintr-un fond special de 100 de miliarde de euro pe care cancelarul Olaf Scholz l-a anunţat într-o schimbare majoră de politică la câteva zile după invazia Rusiei în Ucraina în februarie.

Banii sunt meniţi să readucă la standarde NATO armele şi echipamentele armatei germane după decenii de uzură care au urmat sfârşitului Războiului Rece.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Despre fondul de 100 de miliarde de euro pentru forţele armate, Lambrecht a declarat: „Probabil că nu va fi suficient pentru a acoperi lacunele apărute în ultimii ani, deoarece am neglijat achiziţiile”.

Germania intenţionează să cumpere în total 35 de avioane de luptă invizibile F-35, inclusiv rachete şi alte arme şi echipamente, primele opt avioane urmând să fie livrate în 2026.

Avionul american va înlocui învechitul Tornado, singurul avion german capabil să transporte bombe nucleare americane, care sunt stocate în Germania pentru a fi folosite în caz de conflict. Forţele aeriene germane zboară cu Tornado încă din anii 1980, iar Berlinul plănuieşte să îl elimine treptat între 2025 şi 2030.

Decizia Berlinului de a cumpăra avioanele F-35, care a fost anunţată în martie, dar care avea nevoie de aprobarea finală a parlamentului, a supărat Franţa. Parisul se teme că acordul ar putea submina dezvoltarea unui avion de vânătoare comun franco-german care ar trebui să fie gata în anii 2040.

01 Sept. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Nivelul de trai în 2025 scoate la iveală diferențe între Chișinău și restul țării, dar și între mediul urban și cel rural. În timp ce un locuitor al capitalei dispune, în medie, de aproape 8.845 de lei pe lună, în regiunea Sud venitul este de numai 4.287 de lei. Diferențele se văd nu doar în bani, ci și în alimentație, utilități, capacitatea de economisire și chiar în numărul de calorii consumate, arată datele Biroului Național de Statistică.

Datele statistice relevă că persoanele din prima grupă socială, adică cei 20% din populație cu cele mai mici cheltuieli de consum au avut un aport alimentar mediu de 2.046,5 calorii pe zi. În cazul grupei sociale, care cuprinde cei 20% cu cele mai mari cheltuieli, consumul urcă la 2.964,7 calorii, cu circa 45% mai mult.

Diferența este și mai mare atunci când este analizată structura alimentației. În prima prima grupă socială, 45,9% din calorii provin din pâine și produse de panificație, în timp ce la cei din grupul social superior ponderea scade la 35,3%. În schimb, aportul caloric provenit din carne și preparate din carne crește de la 10,5% la 15,3% între cele două extreme.

Aceeași tendință apare și în cazul altor produse considerate mai scumpe. Laptele și produsele lactate asigură 6,8% din aportul caloric al populației din prima quintilă, față de 8,9% în cea mai înstărită categorie. La fructe și pomușoare diferența este aproape dublă: 3,3% din calorii în prima grupă socială și 5,9% în al V-lea grup social.

În schimb, gospodăriile cu cheltuieli mai reduse depind mai mult de alimentele de bază. Uleiurile vegetale reprezintă 11% din aportul caloric în prima quintilă, față de 8,6% în ultima, iar cartofii – 4% față de 3,2%.

La nivelul întregii populații, valoarea energetică medie a alimentației a fost de aproximativ 2.588 de calorii pe persoană pe zi, iar pâinea și produsele de panificație rămân principala sursă de calorii, cu o pondere de 40,2%. Consumul mediu anual a fost de 111,2 kilograme de pâine și produse de panificație pe persoană și de 60,5 kilograme de carne și produse din carne.