Transnistria, cuiul din talpa negociatorilor cu Gazprom. Spînu confirmă, rușii au vrut să „bage pe gât” diferendul

18 Ian. 2022, 09:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Ian. 2022, 09:22 // Actual //  bani.md

Termenul oferit de Gazprom în care Moldovagaz trebuie să achite plățile curente este mic, iar atitudinea companiei ruse s-a schimbat. Totodată, Gazprom a avut propuneri necomerciale în timpul negocierilor, a declarat Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltarii Regionale. în cadrul emisiunii „ÎN PROfunzime”.

Unul din subiecte era să discutăm datoria dintre Moldovagaz sau între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse, ceea ce noi credem că este corect. Această datorie este una comercială. Ea nu are nimic cu datoria Guvernului. Încercarea de a schimba discuția despre această datorie și a o transmite Guvernului cred că depășește cadrul comercial între Moldovagaz și Gazprom. Asta a fost unul dintre subiecte” a explicat Spînu.

Ministrul a spus că regiunea din stânga Nistrului a fost un subiect pe care Federația Rusă a încercat să-l includă în agenda negocierilor a prețului la gaz.

Un alt subiect era cel despre zona transnistreana. Noi am refuzat și nu am avansat pe aceste discuții. În momentul în care se încerca să se aducă un subiect care depășește discuția contractului la gaz, noi nu am discutat pentru că nu ține de contract”, a precizat Spînu.

Chișinăul a trecut în luna octombrie a anului 2021 printr-o criză a gazelor când a expirat contractul de livrare cu Gazprom și a fost redusă cantitatea de gaze cu 35%. În rezultat, autoritățile moldovene au cumpărat gaz de la mai multe companii străine. Concernul rus insista pe prețurile de piață, care în prezent sunt de circa 1000 USD pentru mia de metri cubi. Însă în rezultatul intervenției oficialilor occidentali, Moscova a ajuns la un compromis cu Chișinăul, la un preț de 450 USD pentru mia de metri cubi.

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.