Transportatorii amenință cu proteste, acuzând MIDR și ANTA de corupție: ”Experimentele incompetenților distrug ramura”

22 Dec. 2025, 09:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Dec. 2025, 09:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) avertizează asupra declanșării unor proteste la nivel național, acuzând Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de corupție, incompetență și promovarea unor modificări legislative care ar putea agrava criza transportului public de pasageri.

Într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Alexandru Munteanu, APOTA susține că un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere, transmis de MIDR pe 17 decembrie 2025, riscă să scoată transportatorii în stradă, atât prin conținut, cât și prin termenul „extrem de restrâns” de doar cinci zile oferit pentru consultări.

„Ideile proiectului și termenele pentru care putem prezenta propuneri, în corelare cu practica anterioară a MIDR de comunicare cu transportatorii, ne determină să adoptăm decizii prin care să anunțăm declanșarea unei serii de proteste”, se arată în scrisoare.

APOTA afirmă că, deși autoritățile invocă existența a 347 de localități fără transport public regulat, acțiunile instituțiilor responsabile vor duce la creșterea acestui număr. „Acțiunile de a proteja corupția din ANTA și de a mușamaliza incompetența conducerii ANTA, asociate cu incompetența celor din MIDR, vor genera ca acest număr al localităților să crească”, avertizează transportatorii.

Asociația enumeră mai multe cauze ale situației din domeniu, printre care „corupția din ANTA”, „deciziile ilegale privind rețeaua de rute regulate”, „incapacitatea MIDR de a interveni prin instrumentele oferite de Codul transporturilor rutiere” și „legislația proastă din domeniu”, în special modificările intrate în vigoare în martie 2024.

În document, APOTA critică dur proiectul de lege elaborat de MIDR, despre care afirmă că nu are legătură cu problemele reale ale sectorului. „Calitatea acestui proiect ne demonstrează doar că persoanele din MIDR și ANTA care au participat la elaborarea lui nu au nici măcar cea mai mică idee care sunt problemele reale din transport și cum acestea ar trebui rezolvate”, se menționează în scrisoare.

Transportatorii acuză și lipsa reală de consultare publică, susținând că proiectul a fost elaborat „în secret”, iar grupului de lucru i s-au oferit doar cinci zile pentru formularea propunerilor. „Noi, transportatorii, nu mai putem suporta experimentele incompetenților. Toate acestea distrug ramura și lipsesc populația de transport regulat”, avertizează APOTA.

Asociația solicită intervenția directă a premierului pentru identificarea unor soluții și evitarea protestelor. „Venim către Dumneavoastră cu solicitarea de a vă implica și a găsi soluții adecvate situației în care ne aflăm, pentru a evita protestele transportatorilor”, se arată în apelul semnat de președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa.

Totodată, transportatorii își exprimă disponibilitatea pentru un dialog direct cu autoritățile, solicitând o întâlnire cu prim-ministrul pentru a identifica problemele majore ale ramurii și direcțiile de reformă, „doar în spiritul Regulamentului UE nr. 1370”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

28 Mart. 2026, 10:44
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
28 Mart. 2026, 10:44 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Banca Națională a Moldovei s-au majorat și au atins pragul de 5,27 miliarde de euro la data de 20 martie.

Potrivit datelor publicate de instituție, la 20 martie 2026, rezervele valutare au ajuns la 5,272 miliarde de euro, în creștere cu peste 213 milioane de euro față de 13 martie, când acestea se situau la 5,059 miliarde de euro. Comparativ cu începutul lunii martie (6 martie), majorarea este de aproximativ 218 milioane de euro.

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere este deținută de valorile mobiliare, care însumează 4,617 miliarde de euroi, în ușoară scădere față de săptămâna precedentă. În același timp, disponibilitățile și plasamentele la termen au crescut puternic, până la 643,1 milioane de euroi, față de circa 398,4 milioane de euro înregistrate pe 13 martie.

Rezervele de aur ale BNM au scăzut la 9,66 milioane de euro, de la peste 10,68 milioane de euro cu o săptămână înainte. De asemenea, drepturile speciale de tragere (DST) s-au diminuat la 1,86 milioane de euro.

Datele mai arată că poziția de rezervă la FMI a rămas relativ stabilă, la circa 5,9 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!