Tronsonul Chișinău–Ungheni va fi electrificat, iar trenurile vor circula cu până la 140 km/h

30 Mart. 2026, 09:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Mart. 2026, 09:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Linia feroviară Chișinău–Ungheni urmează să fie modernizată prin electrificare, iar trenurile vor putea circula cu viteze de până la 140 km/h. Despre aceasta a anunțat Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, care precizează că acest proiect marchează începutul transformării sistemului feroviar din țară.

Modernizarea tronsonului va contribui la reducerea timpului de deplasare pentru pasageri și la sporirea eficienței transportului de mărfuri, susțin reprezentanții instituției.

„Electrificarea căilor ferate este și un pas spre un transport mai eficient energetic și mai prietenos cu mediul, contribuind la reducerea emisiilor de carbon”, au menționat aceștia.

Totodată, proiectul urmărește integrarea infrastructurii feroviare din Republica Moldova în rețeaua TEN-T, ceea ce va facilita conexiunile comerciale cu statele din regiune și va consolida legăturile economice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

30 Mart. 2026, 17:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2026, 17:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, afirmă că salariul de aproximativ 50.000 de lei pe care îl primește în funcția publică este suficient în contextul economic al Republicii Moldova, însă nu reflectă nivelul de responsabilitate al poziției. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului Ziarul de Gardă, unde oficialul a vorbit despre diferența majoră dintre veniturile din sectorul privat și cele din funcția publică.

Junghietu a precizat că anterior avea un salariu de circa 12.000 de euro pe lună, iar după preluarea funcției de ministru a fost nevoit să-și ajusteze cheltuielile la noile realități financiare. „Acum trăiesc din salariul de ministru”, a declarat acesta, menționând că nivelul costului de viață din Republica Moldova este mai redus comparativ cu orașe precum Madrid sau Haga.

În același timp, ministrul consideră că remunerația este adecvată raportată la situația economică a țării, însă insuficientă dacă este analizată prin prisma responsabilităților funcției. „Reieșind din realitățile economice ale țării, este suficientă, dar reieșind din gradul de responsabilitate, nu”, a explicat Junghietu.

Oficialul a subliniat că, în sectorul energetic, responsabilitățile sunt considerabile, făcând referire la proiecte de amploare, de ordinul miliardelor de dolari, pe care le-a gestionat anterior în cariera sa din mediul privat.