Turismul global face trilioane, iar Moldova joacă în liga Belize–Honduras la veniturile din ramură

22 Ian. 2026, 11:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Ian. 2026, 11:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Economia globală a turismului a generat 1,74 trilioane de dolari în 2024, potrivit datelor UN Tourism, nivel cu 14% peste cel din 2019, anul de dinaintea pandemiei. În acest context, Republica Moldova a înregistrat încasări din turismul internațional de doar 0,82 miliarde de dolari, situându-se în partea de jos a clasamentului global.

Datele, cartografiate, arată că Moldova se află la un nivel comparabil cu state precum Belize (0,81 mld. USD), Honduras (0,79 mld. USD) sau Antigua și Barbuda (0,88 mld. USD) și sub țări mai mici sau mai puțin vizibile turistic, precum Ghana (1,2 mld. USD) sau Fiji (1,1 mld. USD).

La nivel global, Statele Unite ale Americii domină detașat clasamentul, cu 215 miliarde de dolari încasați din turism internațional. Spania a devenit în 2024 cea mai vizitată țară din UE, cu 106,5 miliarde USD, devansând Franța (77 mld.) și Italia (58,7 mld.). Alte economii mari includ Regatul Unit (82,5 mld.), Japonia (54,7 mld.), China (39,7 mld.) și Thailanda (42,7 mld.).

Încasările din turism nu depind doar de numărul de vizitatori, ci și de cheltuiala medie per turist. Țări precum SUA combină volume mari de turiști cu cheltuieli ridicate, în timp ce statele mici sau emergente, inclusiv Moldova, atrag turiști cu bugete reduse și șederi scurte.

În Europa, avantajele competitive sunt clare: patrimoniu cultural, infrastructură de transport, conectivitate și diversitate de experiențe. Spania, de exemplu, atrage turiști pe tot parcursul anului prin plaje, orașe istorice, gastronomie și insule, ceea ce maximizează cheltuiala totală.

Un caz aparte este Ucraina, care a reușit 1 miliard de dolari în încasări turistice în 2024, în pofida războiului. Regiunile vestice relativ stabile, deplasările diasporei, misiunile umanitare și călătoriile de afaceri au generat cheltuieli similare turismului clasic.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Ian. 2026, 12:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Ian. 2026, 12:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Pentru prima dată în istoria pieței auto din Republica Moldova, mașinile produse în China au devenit cele mai populare automobile noi și ocupă o cotă de piață 26.1% din totalul importurilor de vehicule noi în anul 2025. Statisticile oficiale dezvăluie o creștere explozivă și o schimbare majoră de preferințe, notează autoblog.md.

Pentru o comparație, în 2024 cota Chinei era de doar 15.1%, iar în 2023 abia depășea 7%. Evoluția este și mai spectaculoasă dacă privim în perspectivă istorică – în 2023 niciun brand chinezesc nu figura în top 15 cele mai vândute mărci în Moldova, în timp ce în 2025 abia patru mărci chinezești au intrat în clasamentul preferințelor.

Pe locul doi în 2025 s-au situat mașinile japoneze, care au convins 25.4% din cumpărători, urmate de cele germane cu o cotă de numai 10.4%. Modelele coreene au atras 9.8% din clienți, iar cele asamblate în România au avut 7.2%.

Creșterea Chinei nu este doar numerică – ea reflectă o schimbare profundă de comportament: consumatorii moldoveni au început să aprecieze tot mai mult raportul calitate-preț, autonomia mare a modelelor electrice și hibride, dotările generoase și garanțiile extinse oferite de branduri precum BYD, Geely, Jetour, Zeekr, Denza, IM, AVATR, Xiaomi și altele.

Pentru prima dată s-au depășit 13.000 de mașini noi înmatriculate într-un singur an. Această cifră demonstrează o piață auto în plină expansiune, susținută de cererea tot mai mare pentru vehicule eficiente energetic și accesibile financiar. Detalii despre acest record istoric vor fi prezentate într-un material video separat, în curând.

Creșterea spectaculoasă a mașinilor chinezești nu este întâmplătoare. În ultimii doi ani, brandurile din China au investit masiv în tehnologii (baterii LFP, platforme, sisteme multimedia), au îmbunătățit calitatea finisajelor și au extins rețelele de service și garanții oficiale în Europa și țările vecine. În Moldova, importurile neoficiale masive din 2024–2025 au creat cerere, iar intrarea oficială a mai multor mărci în 2025 a consolidat încrederea consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!