UE a înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 10 miliarde de euro. China – principalul partener comercial

15 Feb. 2022, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Feb. 2022, 17:00 // Actual //  MD Bani

Uniunea Europeană a înregistrat în decembrie un deficit al balanţei comerciale de 10 miliarde de euro, faţă de un plus de 29,3 miliarde de euro în perioada similară din 2020, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 198,2 miliarde de euro, în creştere cu 12,5% faţă de decembrie 2020, în timp ce importurile UE au urcat cu 41,8%, până la 208,2 miliarde de euro.

Zona euro a înregistrat în decembrie 2021 un deficit al balanţei comerciale de 4,6 miliarde de euro, faţă de un plus de 28,3 miliarde de euro în perioada similară din 2020, în principal în urma majorării importurilor de energie, scrie Agerpres.

În 2021, UE a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 68,9 miliarde de euro, faţă de un plus de 215,8 miliarde de euro în 2020, în timp ce zona euro a raportat un excedent de 128,4 miliarde de euro, de la un plus de 233,9 miliarde de euro. Anul trecut, cea mai semnificativă creştere, atât pentru fluxurile de import, cât şi de export, a fost înregistrată în sectorul energiei, ceea ce a dus la o înrăutăţire severă a deficitului pe segmentul de energie în UE (minus 276,7 miliarde de euro în 2021 comparativ cu minus 157,2 miliarde de euro în 2020).

În urma încheierii perioadei de tranziţie, importurile UE pe relaţia cu Marea Britanie au scăzut semnificativ în 2021, respectiv cu 13,6%, în timp ce exporturile au urcat cu 1,9%.

În 2021, China a fost principalul partener comercial al UE. Acest rezultat vine în urma creşterii importurilor (cu 22,6%) şi a exporturilor (cu 10,1%), în timp ce pe relaţia cu SUA a fost înregistrat un avans al importurilor de 14,3% şi o creştere a exporturilor de 13,1%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în 2021 exporturile au crescut cu 20%, până la 73,9 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 22%, la 98,4 miliarde de euro. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 24,4 miliarde de euro, comparativ cu 18,7 miliarde de euro în 2020.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!