Un renumit om de afaceri din Republica Moldova și-a scos la vânzare bijuteria pe patru roți

09 Dec. 2022, 10:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Dec. 2022, 10:49 // Actual //  bani.md

Omul de afaceri Corneliu Său proprietarul fabricii de mobilă TANDEM din Republica Moldova și-a scos la vânzare automobilul.

Este vorba de un BMW seria 7. Potrivit anunțului plasat de Corneliu Său, mașina are o capacitate cilindrică de 2000 centimetri cubi, Plug-in Hybrid, automata, anul producerii 2016. Mașina este dotată cu Apple CarPlay / Android Auto, senzori unghiuri moarte, camere 360 de grade și cruise control adaptiv.

Corneliu Său cere un preț de 41 500 de euro.

Pornit în urmă cu 20 de ani, cu o investiţie de 300 de dolari, businessul lui Corneliu Său a ajuns anul acesta la o reţea de nouă showroomuri de mobilă, opt în România şi unul în Republica Moldova, ţara lui natală. Trecut de mulţi prieteni în telefon drept „Corneliu Saltea”, e lesne de ghicit profilul afacerii sale. Sau cel puţin, cu ce prim produs a pornit la drum în antreprenoriat.

„Îmi amintesc cum, în urmă cu 20 de ani, eram împreună cu trei prieteni din facultate pe pragul unei fabrici de ciorapi, recent falimentată, cu un deficit pe vremea aceea de 20.000 de dolari, echivalentul a 200.000 de euro în zilele de azi. Şi ne gândeam în ce direcţie să mergem. Norocul a făcut ca după o discuţie cu vecinii noştri de fabrică, importatori de mobilă din Italia, să ne vină ideea de a produce saltele. Era o situaţie de criză la ei pe partea de importat saltele. De la idee până la producţia primei saltele Tandem au trecut doar zece zile. Îmi aduc aminte şi de biroul unde preluam comenzile, avea 12 metri pătraţi. Şi aveam o reclamă în ziarul central, un pătrăţel cu 12 cuvinte. Practic, urmăream foarte uşor conversiile, ştiam câţi sună şi câţi vin, era un marketing foarte precis”, descrie Corneliu Său începuturile businessului pornit în ţara natală, Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Ian. 2026, 17:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
29 Ian. 2026, 17:11 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin își prelungește scăderile și a revenit în zona de 87 000 de dolari, pe fondul deciziei Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed) de a menține neschimbată dobânda de politică monetară, dar și al factorilor tehnici și geopolitici care apasă asupra piețelor.

După ce a testat fără succes rezistența din jurul nivelului de 90 500 de dolari, cea mai mare criptomonedă a schimbat direcția și a intrat din nou pe scădere, semnalând, potrivit analiștilor, riscul unei coborâri spre 85 000 de dolari. Evoluția vine într-un context în care dolarul american s-a întărit, iar investitorii s-au orientat masiv către materii prime, în special aur.

Aurul a atins noi maxime istorice, depășind pentru prima dată pragul de 5 600 de dolari uncia, în timp ce argintul a trecut de 120 de dolari. Cererea pentru metale prețioase este alimentată de incertitudini economice, tensiuni geopolitice și temeri legate de finanțele publice, ceea ce a redus interesul pentru active mai riscante, precum criptomonedele.

Decizia Fed de a păstra dobânzile neschimbate, după mai multe reduceri anul trecut, a fost anticipată de piețe. Totuși, mesajul de prudență privind inflația a susținut dolarul.

Analiștii subliniază că bitcoin se comportă în prezent mai degrabă ca un activ riscant, cu volatilitate ridicată, decât ca un refugiu împotriva deprecierii monedelor. Criptomoneda se află la aproximativ 30% sub maximul atins în toamnă și se mișcă într-un interval de consolidare, fără forța necesară pentru a sparge rezistențele importante.

Pe ansamblu, capitalizarea totală a pieței cripto a scăzut, iar majoritatea monedelor digitale mari au înregistrat pierderi. În paralel, în SUA continuă discuțiile privind reglementarea stablecoin-urilor, iar băncile avertizează asupra riscului ca sume uriașe din depozitele tradiționale să migreze către aceste active digitale, dacă vor fi permise dobânzi atractive.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!