Un stat din America de Nord ia o măsură surprinzătoare: Acceptă plata cu ruble rusești în magazine și restaurante

După începerea invaziei lui Putin în Ucraina din 24 februarie 2022, Occidentul a impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Moscovei pentru a-i reduce capacitatea de război. Acum însă, un stat din America de Nord, Cuba anunță că va accepta plata cu ruble rusești în magazinele și restaurantele din țară.

Trei bănci din Rusia au decis să-și deschidă filiale locale în Cuba, iar cardurile MIR rusești au început din martie 2023 să poată fi folosite la bancomatele cubaneze, permițând retrageri de numerar, dar și convertirea rublelor în peso, moneda locală, potrivit Rio Times Online.

Sistemul de plată MIR rusesc, care utilizează carduri emise în Rusia, pot fi acceptate la plăți și în Vietnam, Coreea de Nord și în alte țări foste republici sovietice, precum Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Oseția de Sud și Abhazia.

MIR a fost conceput în 2014, când Rusia s-a confruntat pentru prima dată cu un val de sancțiuni în legătură cu încorporarea peninsulei Crimeea, un teritoriu din Europa de Est cu 2,4 milioane de locuitori.

Platforma a apărut după ce companiile de servicii financiare americane Visa și MasterCard au restricționat tranzacțiile cu unele bănci din Rusia la acea vreme, iar în decembrie 2015 au început să fie emise cardurile. Ulterior, după începerea războiului din 2022, Visa și MasterCard s-au retras din Rusia.

Vicepreședintele guvernului rus, Dmitri Chernyshenko, a spus că se așteaptă ca „foarte curând, cu cardurile rusești, să poți plăti în magazine, cafenele și restaurante” din Cuba.

Anunțurile vin în contextul intențiilor de relansare a relațiilor bilaterale dintre Moscova și Havana, cu posibilitatea deschiderii de legături maritime și portuare directe și oferta făcută de guvernul cubanez Rusiei de a folosi terenul din țară timp de 30 de ani pentru închiriere.

Cu câteva zile în urmă, președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a recunoscut problemele legate de importurile de alimente și combustibili pe care le suferă țara. „Ne costă mai multă muncă să achiziționăm în timp coșul cu alimente și avem un coș asamblat pe baza importurilor”, a spus el presei insulei.
ONU estimează că Cuba, țară din America Centrală cu o populație de 11 milioane de locuitori, importă aproximativ 80% din alimentele pe care le consumă. Țara suferă de penurie de alimente și de o inflație a alimentelor de 75% anual, în martie 2023, potrivit Oficiului Național de Statistică și Informare (ONEI), în ciuda diferitelor măsuri de promovare a producției naționale și a Legii suveranității alimentare.

Din ianuarie 2022 până pe 19 mai 2023, peso-ul cubanez a pierdut 61% din valoarea sa față de dolar și a devenit astfel a patra cea mai devalorizată monedă din lume, după dolarul din Zimbabwe, bolivarul venezuelean și lira libaneză, potrivit raportului de monitorizare a monedelor anunțată de economistul și profesorul universitar Steve Hanke.

Rubla nu este departe; de la începutul anului, a pierdut 16% din valoare față de dolar (80,16) și 13% față de euro (86,35). Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (CEPAL) estimează că economia cubaneză va crește cu 1,5% în 2023, în scădere de la 2,0% în 2022.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#Ruble #plata #stat

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

La începutul anilor 1990, odată cu încheierea Războiului Rece, ţările europene au profitat de aşa-numitele dividende al păcii(beneficiile economice ale reducerii bugetelor pentru apărare – n.r). Acestea au redus bugetele de apărare şi au casat sau au vândut cantităţi mari de echipamente, convinse că un război terestru major pe continent nu mai reprezenta un scenariu plauzibil. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022 a pus capăt acestei iluzii, scrie Bloomberg

Acum, guvernele din întreaga Europă s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile militare pentru a se pregăti pentru tipul de conflict prelungit şi de mare intensitate pe care îl duce Ucraina. Cu toate acestea, rezultatele au fost inegale, ridicând întrebarea dacă şi când va fi Europa pregătită pentru viitoarele provocări de securitate.

În 1989, cheltuielile militare ale membrilor NATO au depăşit în medie 4% din PIB, deoarece statele membre au căutat să menţină şi să consolideze propriile linii de apărare pentru a fi gata în eventualitatea unui război deschis de URSS şi aliaţii săi.

După prăbuşirea URSS, guvernele s-au grăbit să profite de relaxarea tensiunilor dintre superputeri. Acestea au redus cheltuielile pentru apărare, redirecţionând resursele către domenii mai productive şi mai populare, cum ar fi asistenţa medicală şi socială.

Tancurile, artileria şi alte tipuri de armament greu au fost casate sau vândute. Această tendinţă s-a accelerat după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra SUA, deoarece forţele concepute pentru războiul terestru au fost reconfigurate în unităţi mobile, mai puţin înarmate, pentru misiuni de combatere a terorismului în întreaga lume.

Până în 2014, membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au alocat în medie 1,4% din PIB pentru apărare. Germania avea mai puţin de 1.000 de tancuri şi vehicule de luptă de infanterie combinate, faţă de 7.000 (numai în Germania de Vest) în timpul Războiului Rece.

În cazul SUA, marele câştigător al Războiului Rece, beneficiile economice au fost de scurtă durată. Cheltuielile pentru apărare au scăzut de la 6% din PIB în 1989 la un minim de 3% în 2001, dar au inversat cursul după ce atacurile din 11 septembrie au precipitat războaiele americane majore din Afganistan şi Irak. Aceste angajamente au dus la o creştere a cheltuielilor până la 5% din PIB în 2010, înainte de a se stabiliza la aproximativ 3,5% în ultimii ani.

Scăderea cheltuielilor pentru apărare în rândul membrilor europeni ai NATO a început să se inverseze în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. În acel an, alianţa a stabilit un termen limită de 2024 pentru ca membrii să atingă un obiectiv de cheltuieli de 2%, ignorat anterior. Puţini erau pe cale să reuşească acest lucru în momentul în care invazia în toată regula a Ucrainei a schimbat radical percepţiile cu privire la cât de multă apărare are nevoie Europa.

Mulţi oficiali europeni şi americani consideră că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să subordoneze naţiuni care au făcut parte cândva din Uniunea Sovietică. La doar câteva luni după începerea războiului, NATO a adoptat o strategie actualizată care a identificat Rusia ca fiind „cea mai semnificativă şi directă ameninţare a alianţei”. Versiunea anterioară, din 2010, viza un „parteneriat strategic” cu Rusia.

Unele guverne au ajuns să reexamineze doctrinele de apărare care definesc tipurile de războaie pentru care continentul ar trebui să se pregătească. Cei mai mulţi analizează – într-o măsură mai mare sau mai mică – cum să refacă stocurile de tancuri, sisteme antitanc şi antiaeriene, rachete ghidate de precizie, baterii de artilerie şi muniţie, precum şi dronele care s-au dovedit esenţiale în războiul din Ucraina. Compania de consultanţă McKinsey & Co a estimat că, fără război, cheltuielile europene pentru apărare din 2021 până în 2026 ar fi crescut cu 14%, iar conflictul va împinge această creştere la cel puţin 53%, de la 296 miliarde de euro (317 miliarde de dolari) la 453 miliarde de euro, conform estimărilor sale.

Decizia Germaniei în contexul războiului a fost poate cea mai spectaculoasă. Dintre statele NATO, cea mai mare economie a Europei a alocat una dintre cele mai mici părţi din PIB pentru apărare. Dar, la câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere de 100 de miliarde de euro a cheltuielilor militare. Franţa şi-a majorat cu o treime alocarea bugetară pe şase ani pentru apărare.

Polonia a întocmit o listă de cumpărături care include sute de lansatoare de rachete HIMARS, care au avut un impact semnificativ în Ucraina, precum şi de trei ori mai multe tancuri decât au Franţa şi Marea Britanie împreună şi de şase ori mai multe piese de artilerie autopropulsate decât posedă Germania.

Dacă guvernele vor fi capabile să plătească pentru modernizările ambiţioase în domeniul apărării rămâne o întrebare deschisă. Apelurile pentru mai multe cheltuieli vin într-o perioadă de inflaţie ridicată şi de cerere mare de creşteri salariale în sectorul public, precum şi de subvenţii şi investiţii necesare pentru a îndeplini obiectivele de combatere a schimbărilor climatice. În plus, costul reconstrucţiei Ucrainei, în cele din urmă, va fi ridicat, acesta fiind estimat la câtva sute de miliarde de euro.