Verdictul lui Lukaşenko: Dacă Rusia se prăbuşeşte, vom muri cu toţii!

27 Iun. 2023, 15:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2023, 15:08 // Actual //  bani.md

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat marţi că „ameninţarea unui nou conflict mondial nu a fost niciodată mai aproape” ca astăzi şi a avertizat că, „dacă Rusia se prăbuşeşte, vom muri cu toţii”, relatează EFE.

În cadrul unei ceremonii de acordare a gradelor de general unor comandanţi militari de rang înalt, liderul belarus a declarat că, „dacă Rusia se prăbuşeşte, vom rămâne sub dărâmături şi vom muri cu toţii”.

Lukaşenko a spus că se încearcă să se „zdruncine” regiunea şi să se „dezorienteze” populaţia pentru a i se impune noi reguli şi o nouă ordine mondială.

„Ţările şi popoarele noastre nu vor mai exista în această ordine”, a adăugat el.

Potrivit lui Lukaşenko, Occidentul ar profita imediat de situaţie dacă în Rusia ar izbucni haosul, aluzie la revolta eşuată a grupului Wagner.

„Situaţia ne-a scăpat de sub control, apoi am crezut că se va rezolva, dar nu s-a rezolvat”, le-a declarat Lukaşenko jurnaliştilor, potrivit agenţiei de presă belaruse oficiale Belta. „Nu există eroi în această poveste”, a spus el.

În opinia sa, tensiunile persistente dintre grupul paramilitar Wagner şi armata rusă au fost prost gestionate, provocând o „confruntare” între cele două părţi la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit AFP.

În acelaşi timp, liderul belarus, care a intermediat un acord între şeful grupului paramilitar privat Wagner, Evgheni Prigojin, şi Kremlin, care a pus capăt rebeliunii armate a mercenarilor ruşi la sfârşitul săptămânii trecute, a evitat să comenteze detaliile acestuia.

Totodată, Lukaşenko, principalul aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a indicat marţi că ordonase armatei sale să fie „pregătită de luptă” după izbucnirea rebeliunii grupului paramilitar Wagner în Rusia. „Am dat toate ordinele pentru ca armata să fie pe deplin pregătită de luptă”, a afirmat Lukaşenko, citat de Belta.

Această măsură arată îngrijorarea provocată de rebeliunea de vineri şi sâmbătă a grupului Wagner, al cărui lider Evgheni Prigojin urmează, potrivit Kremlinului, să se relocheze în Belarus, după ce a acceptat să pună capăt loviturii de stat.

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat luni că mercenarii din grupul Wagner, care au luat parte la rebeliune, ar putea să se înroleze în armata regulată sau în alte agenţii de securitate, să se întoarcă la ei acasă sau să plece în exil în Belarus.

Potrivit presei belaruse, avionul lui Prigojin a aterizat marţi pe un aerodrom din apropierea Minskului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.