Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant

31 Iul. 2026, 09:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Iul. 2026, 09:05 // Actual //  bani.md

Victoriabank își consolidează rolul în dezvoltarea ecosistemului național de plăți digitale și conectează Premier Energy la serviciul MIA Plăți Instant, creat de BNM. Prin această integrare, aproximativ 1 milion de consumatori de energie electrică beneficiază de o modalitate modernă, sigură și rapidă de achitare online a facturilor, prin intermediul MIA.

Pentru efectuarea plății, consumatorii accesează pagina web a furnizorului Premier Energy și urmează câțiva pași simpli. După verificarea detaliilor tranzacției, aceștia confirmă plata prin metoda disponibilă în cadrul serviciului MIA. În funcție de dispozitivul utilizat, plata poate fi inițiată fie prin scanarea codului QR afișat, fie prin accesarea directă a linkului de plată,  tranzacția fiind finalizată ulterior din aplicația bancară a utilizatorului.

Facturile pentru energia electrică și serviciile auxiliare pot fi achitate prin MIA indiferent de valoarea acestora. Noua soluție oferă posibilitatea de a achita online atât facturile curente, cât și de a efectua plăți în avans, direct de pe telefonul mobil sau de la calculator. În plus, utilizatorii beneficiază de confirmarea imediată a plății și de un nivel înalt de securitate.

„Pentru noi, digitalizarea are valoare atunci când simplifică lucrurile pe care oamenii le fac în fiecare zi. Prin dezvoltările MIA Plăți Instant ajutăm companiile să ofere clienților lor modalități de plată mai rapide și mai comode, iar integrarea realizată pentru Premier Energy este un exemplu foarte bun în acest sens. Când peste 70% din populația țării are acces la o soluție digitală care îi economisește timp, înseamnă că tehnologia își atinge scopul – face viața oamenilor mai ușoară”, declară Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Business Retail, Victoriabank.

„Ne propunem să oferim consumatorilor noștri servicii cât mai accesibile și mai convenabile, iar diversificarea opțiunilor de plată este o parte importantă a acestui obiectiv. Integrarea soluției MIA de către Victoriabank reprezintă încă un pas în procesul nostru de digitalizare și le oferă clienților posibilitatea de a-și gestiona plățile într-un mod simplu, rapid și sigur, indiferent de locul în care se află”, menționează Galina Porohonciuc, administrator Premier Energy.

Pentru un plus de confort, soluția MIA este disponibilă și în punctele de deservire fizice ale Premier Energy din municipiul Chișinău și din cinci raioane ale țării, unde plățile pot fi efectuate prin intermediul POS terminalelor Victoriabank amplasate în aceste locații.

Victoriabank a fost prima bancă din Republica Moldova care a implementat, în parteneriat cu Orange Moldova, serviciul MIA Plăți Instant pentru companii. În prezent, banca are integrate soluții de plată prin MIA pentru aproape 1.100 de comercianți și peste 2.200 de puncte de acceptare la nivel național. Prin aceste dezvoltări, Victoriabank contribuie la adoptarea pe scară largă a plăților instant și la accelerarea digitalizării economiei.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.