VIDEO Antreprenorii au nevoie de consultanță în domeniul marketingului digital

28 Mart. 2023, 14:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
28 Mart. 2023, 14:31 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Cu o experiență de peste trei decenii în domeniul consultanță în afaceri, Lucia Ușurelu este acum manager de proiect, consultant, trainer și coacher în cadrul Agenției de consultanță Proentranse.

Odată cu lansarea programului Organizației Internaționale a Muncii „SIYB” (Inițiază și Lansează Afacerea /Start and Improve Your Business), și-a dat seama că acest curs de instruire îi va oferi oportunitatea de a-și perfecționa abilitățile de formare și totodată de a-și împărtăși experiența cu alți colegi de breaslă, care își doresc să contribuie la dezvoltarea afacerilor și sectorului de antreprenoriat.

Experiența adunată ani în șir a făcut-o să dezvolte și să implementeze programe de instruire pentru angajați, dar și pentru antreprenori.

„În urma acestei experiențe, am dezvoltat o abordare practică și personalizată în predare, care se adaptează nevoilor și obiectivelor specifice ale fiecărui cursant”, spune Lucia.

„Sunt mândră să mă alătur unei comunități de traineri cu experiență”

Datorită acestui program a reușit să învețe noi metode și tehnici care o vor ajuta în susținerea antreprenorilor, iar ulterior aceștia din urmă își vor putea dezvolta afacerile cu succes.  Oportunitatea de a fi trainer în cadrul programului „SIYB” a contribuit enorm în dezvoltarea sa profesională, acum fiind pregătită pentru a contribui la creșterea antreprenorialului în comunitate.

Workshop-uri și sesiuni de instruire pentru antreprenori, la Soroca

„În urma programului „SIYB”, împreună cu doi colegi, am planificat să organizam la Soroca o serie de workshop-uri și sesiuni de instruire pentru antreprenori si potențiali antreprenori”, spune Lucia Ușurelu.

Astfel, până în luna aprilie, de două ori pe săptămână, antreprenorii își dau întâlnire la Incubatorul de Afaceri din Soroca. De la inițierea ideii, până la lansarea și gestiunea afacerii, aici viitorii antreprenori învață cum să-și crească afacerea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Fiind în prezent cel mai mare program global de formare în managementul afacerilor, în baza metodologiei dezvoltate de către Organizația Internațională a Muncii, programul cuprinde module dedicate atât pentru cei ce doresc să se lanseze în domeniul antreprenorial, dar și pentru cei care vor să-și crească afacerea.

„Am observat o nevoie crescută pentru dezvoltarea abilităților de marketing digital în rândul antreprenorilor din comunitatea noastră. Deși mulți antreprenori au început să utilizeze canalele de marketing digital, există încă multe oportunități pentru a crește și a îmbunătăți rezultatele lor prin dezvoltarea și implementarea unei strategii de marketing digital eficiente”, spune experta.

Aceste instruiri vor ajuta antreprenorii să înțeleagă și să utilizeze eficient informația, oportunitățile și experiențele în domeniul afacerilor.

„Aceste workshop-uri vor ajuta antreprenorii să își dezvolte abilitățile antreprenoriale, ceea ce va contribui ulterior la creșterea afacerilor, dar și la consolidarea comunității noastre antreprenoriale”, adaugă Lucia.

Pentru mai multe informații și oportunități despre afaceri verzi, accesați grupul Facebook: Economie Verde în Moldova

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 08:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Ian. 2026, 08:54 // Actual //  bani.md

Iute câștigă licitația de stat din Ucraina pentru crearea unei bănci digitale

•         Aproximativ 13.000 de clienți vor fi preluați de la RWS Bank, o bancă ucraineană cu o istorie de peste 30 de ani, anterior deținută de grupul Swedbank.

•         IuteBank va fi construită de la zero ca bancă digitală complet licențiată, operând sub supravegherea Băncii Naționale a Ucrainei.

•         Iute va plafona investițiile totale în Ucraina la 15 milioane de euro, iar pierderea netă estimată a băncii în 2026 va fi limitată la 3 milioane de euro.

Iute Group, grup bancar fondat în Estonia, va înființa o entitate juridică în Ucraina și se pregătește să intre pe piață prin lansarea unei bănci digitale, procesul fiind condiționat de obținerea aprobărilor din partea autorităților de reglementare.

Iute a câștigat licitația organizată de stat în Ucraina, prin Fondul de Garantare a Depozitelor, pentru preluarea anumitor active și a obligațiilor aferente depozitelor de la RWS Bank.

Finalizarea tranzacției, care include transferul a aproximativ 13.000 de clienți persoane fizice împreună cu conturile și depozitele acestora, este condiționată de aprobarea finală a Băncii Naționale a Ucrainei și este estimată pentru luna ianuarie. RWS Bank, aflată în prezent în proces de rezoluție, este o bancă ucraineană cu o istorie de peste 30 de ani, perioadă în care a făcut parte din diverse grupuri bancare internaționale, cel mai cunoscut fiind Swedbank.

Tarmo Sild, CEO al Iute Group, a declarat că această inițiativă face parte din strategia grupului de a dezvolta o bancă digitală pentru serviciile financiare de zi cu zi, iar expansiunea geografică reprezintă o etapă firească a evoluției Iute. Decizia de a intra pe piața ucraineană se bazează pe încrederea în viitorul țării și în integrarea sa în spațiul economic european. „Privim Ucraina ca pe o oportunitate majoră de creștere pentru Iute și pentru Europa. Războiul a accelerat digitalizarea pieței financiare, țara având a șasea cea mai mare populație de pe continent și o mentalitate națională profund schimbată. Războiul schimbă multe, iar eu văd Ucraina ca un pol de creștere în următorii cinci ani, datorită curajului acestei națiuni”, a afirmat Tarmo Sild.

„Finalizarea tranzacției va adăuga Ucraina pe lista piețelor noastre și va marca lansarea primei bănci integral digitale care poartă numele Iute și nu este afectată de structuri sau probleme moștenite. IuteBank este construită de la zero, prin preluarea unei entități intermediare deținând licență bancară, împreună cu active selectate și obligațiile aferente depozitelor corespunzătoare de la RWS Bank”, a explicat Tarmo Sild. Potrivit CEO-ului, această abordare va conduce la un bilanț inițial redus al băncii, sub pragul de 10 milioane de euro.

Banca va purta denumirea IuteBank și va fi supravegheată de Banca Națională a Ucrainei. Aceasta va activa în baza unei licențe bancare complete, care îi va permite să ofere servicii bancare de bază, inclusiv conturi pentru clienți persoane fizice și juridice, carduri, depozite, credite, servicii de plată, operațiuni de schimb valutar, precum și servicii de numerar și de decontare.

IuteBank va fi condusă de Arthur Muravitsky, un manager cu peste 22 de ani de experiență în sectorul bancar din Ucraina. Potrivit lui Muravitsky, accentul este pus pe construirea unei bănci complet digitale încă din prima zi.

Următoarele etape vizează capitalizarea băncii, formarea echipei de bază și îndeplinirea cerințelor de conformitate impuse de Banca Națională a Ucrainei, pentru demararea operațiunilor curente. „Încă de la început, acest proces a beneficiat de sprijinul Fondului de Garantare a Depozitelor și al Băncii Naționale a Ucrainei, a căror cooperare a fost esențială pentru avansarea proiectului”, a declarat Muravitsky.

„În primul an, accentul va fi pus pe lansarea aplicației digitale și a principalelor produse financiare, concomitent cu inițierea procesului de atragere a clienților. Etapa următoare se va concentra pe scalarea afacerii, prin creșterea volumelor și extinderea portofoliului de produse și servicii”, a adăugat Muravitsky.

Iute subliniază că extinderea sa în Ucraina urmează aceeași abordare riguroasă de gestionare a riscurilor aplicată pe toate piețele în care este prezentă. „Riscurile din Ucraina sunt tratate în același mod ca în orice altă țară. În mod concret, am stabilit un prag intern conform căruia investițiile noastre totale în Ucraina nu vor depăși 15 milioane de euro până la atingerea anumitor obiective de venituri și profitabilitate și până la încheierea războiului. Pentru anul 2026, estimăm că pierderea netă a băncii nu va depăși 3 milioane de euro”, a declarat Sild.

Iute Group și entitățile sale subsidiare au sprijinit Ucraina încă de la începutul războiului, inclusiv prin donații financiare, și consideră intrarea pe piața ucraineană drept o investiție europeană pe termen lung.

Iute Group este un grup bancar digital axat pe servicii financiare destinate utilizării zilnice în Europa de Sud-Est. Fondat în 2008, cu sediul central în Estonia, Iute deservește clienți din Albania, Bulgaria, Moldova, Macedonia de Nord și Ucraina. Prin intermediul aplicației Myiute și a operațiunilor sale locale, Iute oferă servicii financiare digitale, inclusiv plăți, servicii bancare, finanțare și intermediere în asigurări. Iute Group își finanțează operațiunile prin capitaluri proprii, depozite și obligațiuni garantate, listate pe Piața Reglementată a Bursei de Valori din Frankfurt și pe Lista principală Nasdaq Baltic.