VIDEO CineMADE în România: Comedia românească „Despre oameni și melci”, duminică seara, în exclusivitate la RLIVE TV

03 Iul. 2024, 10:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Iul. 2024, 10:08 // Actual //  bani.md

Comedia „Despre oameni și melci” de Tudor Girugiu este al următorul film din seria „CineMADE în România”, difuzat în exclusivitate de RLIVE TV. Pelicula va putea fi vizionată duminică, la ora 21:00.

Producția relatează istoria lui George Petrescu, angajat la fabrica de mașini ARO. Întreprinderea falimentează și urmează să fie cumpărată de francezi, iar dintre cei 3000 de angajați, doar 300 își vor păstra locul de muncă.

Protagonistul nu avea somn într-o noapte, când a văzut la televizor că o bancă de spermă plătește 50 de dolari pentru fiecare donație. Așadar, un calcul simplu l-a făcut să creadă că fabrica la care lucrează poate fi salvată, dacă fiecare angajat va contribui, iar de aici au început aventurile.

Regizorul susține că filmul este inspirat din fapte reale, iar protagonistul are un „prototip” din Cîmplung, care într-adevăr a propus o idee „nebună” atunci când fabrica la care lucra s-a închis.

„Iniţial, scenaristul dorea să facă un film social, dar toată lumea râdea și mi s-a părut important să mai avem și momente de destindere, să mai și râdem”, recunoaște Tudor Giurgiu, citat de romania-actualitati.ro.

„Despre oameni și melci” a primit trofeul Goppo în 2013, la categoria „Premiul publicului, a fost apreciată la festivaluri din Varșovia și Valladolid, dar și la Festivalul Filmului Sud-Est European.

Din numeroasa distribuție fac parte mai mulți actori români, printre care Monica Bîrlădeanu și Andi Văsluianu, Cuzin Toma, Nicodim Ungureanu, Valeria Seciu. Pe ecran apare Puya, actorul basarabean Ion Grosu, dar și francezul Jean François Stevenin cu fiul său Robinson.

Filmul „Despre oameni și melci” de Tudor Giurgiu este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce duminică de duminică publicului din Republica Moldova filme românești contemporane. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale.

CineMADE in România” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească.

15 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 16:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom nu exclude o eventuală ajustare a tarifului la gazele naturale dacă evoluțiile pieței vor modifica semnificativ costul de achiziție, însă spune că este prea devreme pentru a estima nivelul unei posibile scumpiri. Într-un răspuns oferit BANI.MD, compania precizează că prețul mediu ponderat de procurare inclus în actualul tarif este de 598,52 euro pentru o mie de metri cubi.

Energocom amintește că aplică tariful reglementat aprobat prin Hotărârea ANRE, în vigoare din 1 septembrie. Anume în acest calcul, aprobat de regulator, este inclus prețul mediu ponderat de 598,52 EUR/1000 m³.

Compania precizează că valoarea de circa 630 de dolari pentru mia de metri cubi, invocată anterior în fundamentarea tarifului, nu poate fi folosită direct ca reper pentru costul gazelor din întreaga perioadă următoare, deoarece aceasta trebuie analizată în funcție de perioada și parametrii pentru care a fost efectuat calculul.

„Pentru tariful aplicat în prezent, reper este prețul mediu ponderat aprobat de ANRE prin Hotărârea nr. 512 din 21.08.2026”, se arată în răspunsul Energocom pentru BANI.MD.

Întrebată dacă, în condițiile în care prețul de achiziție ar fi urcat la peste 830 de dolari pentru mia de metri cubi, există riscul unei noi solicitări de majorare a tarifului, compania a invocat metodologia ANRE.

Potrivit pct. 60 din Metodologia aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 355 din 13 august 2021, dacă apar factori obiectivi care generează necesitatea majorării sau micșorării venitului reglementat cu peste 1%, furnizorul sau Agenția poate iniția procedura de ajustare a prețurilor în vigoare.

Energocom subliniază însă că, la această etapă, ar fi prematură estimarea unui nou tarif.

„O parte importantă a prețurilor pentru volumele care urmează să fie livrate în sezonul rece încă se formează, iar costul mediu ponderat depinde atât de prețurile efective de achiziție, cât și de volumele consumate în fiecare perioadă”, precizează compania.

Prin urmare, o eventuală ajustare a tarifului va putea fi calculată doar în baza parametrilor reali de achiziție și consum, conform metodologiei ANRE.

Energocom mai spune că monitorizează permanent evoluțiile de pe bursele internaționale și situația geopolitică, pe care o califică drept „foarte imprevizibilă”.

Ultima majorare a tarifului la gaz a fost operată la 1 septembrie când a crescut cu peste 40%, la 20,30 lei metru cub.