VIDEO Moldconstruct și Moldenergy revin pe piață în plină forță! Ce noutăți aduc cele două expoziții

29 Mart. 2023, 11:43
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
29 Mart. 2023, 11:43 // Actual //  MD Bani

După o pauză de trei ani, marcați de situații excepționale, MOLDCONSTRUCT și MOLDENERGY revin pe piață în plină forță. Astăzi, la C.I.E. Moldexpo S.A. a fost inaugurată expoziţia internaţională specializată MOLDCONSTRUCT, ajunsă la ediția a XXV-a aniversară și MOLDENERGY, ediția a XXIV-a.

Expozițiile se vor desfășura până pe 1 aprilie, în pavilonul central și nr.2, dar și pe spațiile exterioare ale C.I.E. Moldexpo, unde își vor expune producția circa 130 de producători, importatori și distribuitori locali și străini din Republica Moldova, Italia, Polonia, România, Ucraina şi Turcia.

Specializată în tehnologii, utilaje, scule si materiale pentru construcţii, expoziția MOLDCONSTRUCT-2023 reunește peste 80 de companii, în standurile cărora sunt expuse echipamente, instrumente, materiale de construcție și finisare. Pe parcursul celor patru zile va fi demonstrată pe viu utilizarea acestora, cu aplicarea celor mai noi tehnologii.

Printr-o participare internațională masivă se distinge România, cu oferte din cele mai diverse domenii aferente construcțiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

La rândul său, expoziția MOLDENERGY-2023 reunește peste 50 de participanți din țară și de peste hotare, care prezintă un asortiment larg de tehnologii de conservare a energiei, instalaţii termice şi de alimentare cu gaze, precum și echipamente de condiţionare a aerului.

Ediția din acest an se axează pe cele mai recente tendințe în domeniul energetic din Republica Moldova: economisirea și utilizarea surselor alternative de energie, dar și aplicarea tehnologiilor de economisire a energiei atât la nivel industrial, cât și la cel casnic.

Programul de afaceri al expoziților include seminare de specialitate, susținute de companiile participante și asociațiile profesionale. Totodată, vor avea loc discuții cu specialiști, experți, reprezentanți ai ministerelor de resort, asociațiilor și ai organizațiilor de profil.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.