Vine școala! Câți bani vor scoate din buzunar părinții pentru ghiozdanul cu rechizite

08 Aug. 2022, 13:54
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Aug. 2022, 13:54 // Actual //  MD Bani

Septembrie se apropie cu pași grăbiți, ceea ce înseamnă că un an nou școlar bate la ușă. În acest sens am încercat să aflăm câți bani vor scoate din buzunar părinții pentru a cumpăra rechizitele școlare de bază.

După cum vă așteptați, prețurile diferă în funcție de magazine. Astfel, dacă vă doriți să economisiți va trebui să verificați mai întâi ce oferte propun fiecare din dintre ele.

Pentru a-ți fi de ajutor, îți prezentăm în continuare unele oferte care sunt disponibile online.

Să începem cu cel mai important – ghiozdanul. Sunt disponibile o mulțime de modele atât pentru fetițe, cât și pentru băieți, pentru orice vârstă. De exemplu, prețul unui ghiozdan școlar ortopedic variază între 240-700 de lei. De asemenea, există și modele care pot ajunge la câteva la câteva mii de lei.

Prețuri rechizite 

Acum vom continua cu rechizitele pe care le va folosi în fiecare zi. Prețul unui penar începe de la 15 lei și în funcție de model poate ajunge și la 90 de lei. În penar vom avea nevoie de radieră (4-10 lei), ascuțitoare (4-30 de lei), creion (2-5 lei), pix (2-10 lei). De asemenea, un elev are nevoie de riglă, prețul căreia începe de la 2 lei pentru cele de plastic, 27 de lei pentru una din lemn sau din metal 190 de lei, și de ce nu, un set de rigle (25-40 de lei). Să nu uităm și de compas care costă între 8-35 de lei. Prețul creioanelor colorate variază între 25-100 de lei.

Prețul învelitorilor pentru cărți diferă în funcție de clasă și începe de la 26 de lei pentru clasa a II-a și ajunge până la 45 de lei. În ceea ce privește învelitorile pentru caiete, un set de 10 învelitori, costă 20 de lei. Aici se mai adaugă și un clei uscat care costă între 11-15 lei, un ceruză prețul căruia se cuprinde între 11-31 de lei.

Să nu uităm și de arta plastică pentru care elevii au nevoie de acuarelă sau guașă. Prețul pentru aceste rechizite este de 28 de lei pentru o acuarelă cu 10 culori și 100 de lei pentru guașă de 12 culori. De asemenea, un set de paste de modelat (plastilină) de 16 culori pot fi cumpărate cu 65 de lei. Un set de 12 carioci costă 15 lei și un album pentru desen poate fi cumpărat cu 7-40 de lei. Elevii mai folosesc și hârtie colorată (10-40 lei)

Agendă, caiete

Din ghiozdanul școlarului nu trebuie să lipsească agenda, prețul căreia variază între 20 și 100 de lei, în funcție de modelul, imprimeul și producătorul ales. Să nu uităm nici de caiete, care sunt indispensabile pentru un elev. Cunoscutele caiete cu copertă verde sunt cele mai căutate de părinți. Prețul pentru un caiet de 12 foi cu linii mari este de 2,14 lei, cele cu linii mici și în pătrățele costă 1.55 lei. Prețul caietelor de 48 de foi este 6-10 lei, iar al celor de 96 de foi 16-20 de lei.

Total

Dacă e să facem un calcul aproximativ, atunci, pentru a umple ghiozdanul cu toate cele necesare, părinții vor trebui să scoată din buzunar o suma de aproximativ 1000 de lei.

400 lei (ghiozdan) + 15 lei (penar) + 6 lei (3 pixuri) + 4 lei ( două creioane) + 4 lei (radieră) + 4 lei (ascuțitoare) + 27 de lei (riglă) + 8 lei (compas) + 25 de lei (creioane colorate) + 40 de lei (învelitori pentru cărți) + 40 lei (20 de învelitori pentru caiete) + 11 lei (clei uscat) + 20 de lei (ceruză) + 30 de lei (acuarelă) + 65 de lei (plastilină) + 30 (album pentru desen) + 15 lei (set de carioci) + 30 lei (hârtie colorată) + 20 de lei (agenda elevului) +  30 de lei (caiete linii 12 foi) + 10 lei (caiete matematică 12 foi) + 80 de lei (caiete 48 de foi) = 914 lei.

La toate aceste rechizite se mai adaugă și cărți, caiete suplimentare pentru fiecare disciplină. Aici prețurile variază în funcție de clasă.

Realitatea Live

30 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Ian. 2026, 16:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Probele de motorină prelevate în aceste zile din mai multe loturi destinate pieței din Republica Moldova vor fi supuse analizelor de laborator, în contextul intensificării controalelor asupra calității produselor petroliere introduse în țară, anunță Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC).

Ieri, inspectorii au colectat probe din depozitele situate în zona postului vamal Leușeni, unde sunt stocate cantități de motorină destinate circuitului comercial. Verificările au vizat respectarea cerințelor de calitate și conformitate prevăzute de legislația în vigoare, înainte ca produsul să ajungă la consumatori.

Acțiunile au continuat și astăzi în Portul Internațional Liber Giurgiulești, unde au fost prelevate probe din loturile de motorină la intrarea în țară, înainte de plasarea acestora pe piața internă.

Potrivit ISSPNPC, măsurile întreprinse la punctele de trecere a frontierei Leușeni și în Portul Internațional Liber Giurgiulești au drept scop prevenirea introducerii pe piață a produselor petroliere neconforme și protejarea consumatorilor de riscurile legate de utilizarea unor carburanți de calitate necorespunzătoare.

„Supravegherea calității produselor petroliere constituie o prioritate constantă, motiv pentru care controalele vor continua atât la punctele de intrare în țară, cât și pe întreg lanțul de distribuție”, se arată în comunicatul ISSPNPC.

Probele colectate vor fi analizate în laboratoare acreditate, iar în funcție de rezultate, autoritatea va întreprinde măsurile legale necesare. În cazul în care vor fi depistate neconformități, pot fi aplicate sancțiuni prevăzute de legislație, inclusiv retragerea produselor de pe piață.

Verificările au loc în contextul în care pe piață a apărut un lot de motorină neconformă, cu un punct de curgere (CFPP) sub standardul minim de minus 20 de grade. Din cauza carburantului care a înghețat la temperaturi scăzute, numeroși șoferi s-au confruntat cu defecțiuni tehnice costisitoare.

Deputatul PAS, Dorian Istrati, a declarat că guvernarea PAS a modificat legislația astfel încât produsele importate din Uniunea Europeană să nu mai fie supuse verificărilor de conformitate la vamă, bazându-se exclusiv pe certificarea acestora în statele de origine. 

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!