Wizz Air reia zborurile regulate spre și din Aeroportul Internațional Chișinău

03 Mai 2022, 13:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
03 Mai 2022, 13:00 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Noutăți minunate pentru amatorii de călătorii. Din data de 2 mai curent, compania aeriană Wizz Air reia zborurile regulate spre și din Aeroportul Internațional Chișinău.

Anunțul a fost făcut de Aeroportul Chișinău pe pagina de Facebook. Astfel, dacă ați planificat o călătorie în timpul apropiat, verificați site-ul companiei și găsiți bilete la prețuri accesibile.

Wizz Air este o companie aeriană low-cost maghiară, deținută de Wizz Air Holdings Plc și axată pe zboruri în Europa.

Compania aeriană a sistat zborurile în Republica Moldova după ce spațiul aerian al țării a fost închis în urma invadării Ucrainei de către Rusia. În prezent, o porțiune a spațiului aerian este deschisă pentru zboruri.

Realitatea Live

04 Feb. 2026, 17:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Feb. 2026, 17:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

CFM nu este și nu va fi pasibilă privatizării, chiar și după separarea activităților și crearea noilor companii pentru transportul de pasageri și marfă, a declarat directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

Potrivit șefului APP, în urma reorganizării, societățile pe acțiuni nou create vor avea capital de stat în proporție de 100%, iar pentru acest lucru urmează să fie modificată anexa la lege. „CFM rămâne o întreprindere nepasibilă privatizării. La această etapă, societatea pe acțiuni este cu capital integral de stat”, a precizat directorul APP.

În același timp, Roman Cojuhari a subliniat că întreprinderea feroviară a intrat pe o traiectorie de stabilizare financiară, ca urmare a măsurilor de eficientizare aplicate de managementul companiei în anul 2025. Aceste acțiuni au dus la oprirea creșterii anuale a datoriilor și la începerea achitării acestora, după o perioadă îndelungată în care obligațiile financiare se acumulau constant.

„Dacă comparăm sfârșitul anului 2025 cu sfârșitul anului 2024, vedem că datoriile totale ale întreprinderii au început deja să scadă. Este un lucru important, iar explicațiile detaliate țin de conducerea Căii Ferate”, a declarat șeful Agenției Proprietății Publice.

În prezent, datoriile totale ale CFM se ridică la circa 450 de milioane de lei, însă acestea au fost reduse cu peste 15% față de anul 2024. Potrivit lui Cojuhari, această evoluție pozitivă se reflectă și în rezultatul financiar, care este mai bun decât cel înregistrat în anul precedent.

Ultimele date arată că pierderile CFM s-au cifrat la 152,4 milioane de lei în șase luni ale lui 2025, față de 156,1 milioane de lei în semestrul similar al anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!