10 LEI// Cum e să fii student la design vestimentar? Câți bani cheltui pentru colecția de licență

08 Aug. 2023, 11:05
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
08 Aug. 2023, 11:05 // Interviu //  MD Bani

Vara nu e doar perioada vacanțelor. Vara e și despre un nou început, e perioada de admitere la universități. Află din interviul 10 LEI cum e să fii student la design vestimentar și descoperă colecțiile de licență ale absolvenților din acest an. De la ei vei afla câți bani vei cheltui pentru colecție, precum și alte informații utile despre procesul de studii.

Colecțiile de licență ale absolvenților specialității de design vestimentar sunt impresionante. Studenții au depus efort pentru a obține un rezultat pe măsura așteptărilor. Pe lângă muncă, pentru crearea acestor colecții sunt necesari și bani. 

„Colecția mea de licență este bazată pe cultura romilor. Eu zic că e o temă destul de neobișnuită și sofisticată, care trebuia să o creăm în așa fel încât să nu fie prea mult țigănism, să zicem așa, să nu fie nici prea mult, nici prea puțin, și să se simtă și momentul de fashion în ea”, a menționat Anna Slobodeniuc, absolventă a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. 

„Mi-am permis toate acestea datorită mamei care m-a ajutat foarte mult și datorită coordonatorului meu care a depus foarte mult efort”, a recunoscut Anna.

Ana își va continua studiile de masterat în cadrul aceleași facultăți. Scopul ei este să cucerească podiumurile internaționale. 

Pe cât sunt de impresionante colecțiile de licență, pe atât sunt de diferite. Denis Guțan, un alt absolvent, a creat colecția „Bones” (n.r. din engleză – Oase)

Prin colecția sa Denis și-a propus să abordeze o temă mai sensibilă și anume anorexia. Potrivit lui, acesta este un subiect actual și periculos. 

„Foarte mulți oameni nu-și acceptă corpul, nu se iubesc pe sine. Iar această durere este foarte ascuțită, pronunțată și îi împiedică pe oameni să să se auto dezvolte și să trăiască o viață normală”, a declarat Denis. 

Denis recunoaște că a cheltuit mult timp și bani pentru colecția de licență. 

La prezentarea colecțiilor de licență au participat și coordonatorii, cei care au oferit un suport imens studenților în crearea acestor colecții. Chiar dacă studenții au fost mai modești și nu s-au lăudat cu rezultatele lor, coordonatorul Eugen Reabenkii a oferit mai multe detalii. 

„De exemplu, Anna Slobodeniuc a obținut deja 4 diplome, până la licență. A participat la 4 concursuri la care a luat premiul I. Apoi, cineva dintre absolvenți a primit oferta să participe într-un proiect”, a declarat Eugen Reabenkii. 

Potrivit coordonatorului, acum absolvenții Facultății de Arte Plastice și Design au acum oportunitatea să lucreze în țară, pe specialitatea lor, fără a pleca din țară, cum se întâmpla acum 10 ani. 

Urmăriți interviul integral pentru mai multe detalii. 

06 Apr. 2026, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Apr. 2026, 16:22 // Actual //  Ursu Victor

Primarul orașului Strășeni, Valentina Casian, susține că majorarea impozitelor pentru imobilele neîngrijite sau abandonate nu reprezintă o decizie arbitrară a autorităților locale, ci aplicarea prevederilor legale existente.

Potrivit edilului, măsura are la bază articolul 280 din Codul Fiscal, care permite majorarea taxelor cu până la 300% pentru bunurile imobile și terenurile nelucrate.

„Consiliul municipal nu a aprobat nimic nou, ci doar pune în aplicare prevederile Codului fiscal”, a declarat Valentina Casian.

Primarul a explicat că regulamentul vine în contextul existenței mai multor imobile abandonate în oraș, care pot reprezenta un risc pentru siguranța publică, inclusiv prin favorizarea infracțiunilor sau a altor ilegalități.

În acest sens, urmează să fie creată o comisie specială care va identifica și evalua aceste imobile. Ulterior, pentru fiecare caz în parte va fi stabilit gradul de uzură, iar nivelul impozitului va fi determinat în funcție de starea concretă a bunului.

Un regulament aprobat de Consiliul municipal Strășeni pe 26 martie 2026 a generat nemulțumiri în rândul locuitorilor, după ce prevede majorarea impozitului pe bunurile imobile cu până la 300% pentru proprietățile considerate „neîngrijite”. Documentul stabilește criterii clare de identificare a clădirilor și terenurilor degradate, inclusiv a terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Conform prevederilor, o comisie specială va efectua controale în teren, va evalua starea imobilelor și va notifica proprietarii, oferindu-le un termen pentru remedierea situației, în caz contrar urmând a fi aplicate majorări semnificative de taxe.

Reglementările din Codul fiscal oferă consiliilor locale dreptul de a majora impozitul până la 300% pentru clădirile și terenurile neîngrijite situate în intravilan și terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezentative și deliberative a administrației publice locale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!