20.000 de ruble ca să nu divorţezi: Deputații ruși pregătesc un proiect pentru a asigura „trăinicia” familiilor

03 Mai 2023, 08:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2023, 08:04 // Actual //  bani.md

Deputaţi din Duma de Stat a Rusiei, camera inferioară a parlamentului rus, pregătesc un proiect de lege care prevede ca o dată la cinci ani, fiecare soţ al unui cuplu să primească câte 20.000 de ruble (în total, peste 450 de euro), condiţia fiind să fie căsătoriţi de cel puţin 20 de ani, relatează News.ro, care citează NewsMaker și TASS.

Vicepreşedintele grupului parlamentar liberal-democrat Iaroslav Nilov, care se numără printre iniţiatorii legii, a spus că „este necesară sprijinirea instituţiei familiei”.
„Dacă oamenii sunt căsătoriţi de mai mult de 20 de ani, haideţi să le plătim câte 20 mii fiecărui soţ excluzând coeficienţii regionali. Şi să facem aceasta la fiecare 5 ani. În plus, regiunile vor avea dreptul să stabilească suplimentar măsuri de sprijin social”, a menţionat deputatul.

Potrivit lui Nilov, grupul parlamentar liberal-democrat vrea să dedice acest proiect de lege fondatorului partidului, controversatul Vladimir Jirinovski, „a cărui primă şi singură căsnicie a durat multe decenii”, în ciuda dificultăţilor.

Vladimir Jirinovski a murit în aprilie 2022 la 75 de ani, după ce a făcut Covid.

După cum a precizat pentru TASS serviciul de presă al LDPR, proiectul de lege este planificat să fie trimis la guvern pentru examinare înainte de sfârşitul actualei sesiuni de primăvară a Dumei de Stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

22 Ian. 2026, 09:51
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
22 Ian. 2026, 09:51 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Volumul total al operațiunilor pe piața valutară în numerar din Republica Moldova a constituit 456,3 milioane de euro în luna decembrie 2025, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Față de luna precedentă, rulajul a crescut cu 26%, evoluție determinată de intensificarea schimburilor valutare efectuate de populație la final de an.

Cumpărările de valută străină au însumat echivalentul a 364,8 milioane de euro, în timp ce vânzările au fost de 91,5 milioane de euro. Cea mai mare parte a tranzacțiilor a fost realizată în euro, care a dominat piața cu un volum total de 343,8 milioane de euro, reprezentând peste 75% din rulajul total. Doar cumpărările de euro au ajuns la 276,7 milioane de euro, în creștere semnificativă față de luna noiembrie.

Dolarul american s-a clasat pe locul al doilea, cu un volum total al operațiunilor de 64,2 milioane de euro, adică aproximativ 14% din piață, însă cu o pondere în scădere comparativ cu anul precedent. Tranzacțiile în alte valute au cumulat 35 de milioane de euro, iar schimburile cu lei românești au însumat 9,4 milioane de euro.

Rulajul în ruble rusești a fost unul mai modest, de 3 milioane de euro în total, cu 1,5 milioane de euro la cumpărări și 1,5 milioane de euro la vânzări. Ponderea rublei în totalul pieței a fost de doar 0,6%, în creștere ușoară față de luna precedentă, dar rămânând marginală în structura tranzacțiilor. Tranzacțiile în hrivne ucrainene au însumat 900 000 de euro, cu o pondere de 0,2% în rulajul total, menținându-se la un nivel scăzut.

Comparativ cu luna decembrie 2024, volumul total al pieței valutare în numerar a crescut cu 4,6%, creșterea fiind susținută în principal de operațiunile în euro. În același timp, tranzacțiile în dolari SUA au înregistrat un recul anual de peste 30%, semn că preferințele populației se orientează tot mai mult spre moneda unică europeană.

Rulajul pieței valutare în numerar include totalitatea operațiunilor de cumpărare și vânzare a valutei străine contra leului moldovenesc, efectuate de unitățile de schimb valutar cu persoane fizice. Echivalentul în euro este determinat pe baza cursurilor medii oficiale lunare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!