Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică monitorizează procesul de liberalizare a pieței gazelor naturale și tranziția consumatorilor mari către piața concurențială, în contextul în care, de la 1 aprilie 2026, furnizarea gazelor pentru această categorie nu va mai fi realizată în cadrul obligației de serviciu public.
Potrivit autorității de reglementare, la data de 13 martie 2026, din cei 204 consumatori mari care au utilizat în total 496,6 milioane de metri cubi de gaze naturale în anul 2025, un număr de 84 de companii, adică aproximativ 41%, și-au încheiat deja contracte pe piața concurențială.
Acești consumatori reprezintă însă cea mai mare parte a consumului total din această categorie. Împreună, ei utilizează aproximativ 455 milioane de metri cubi de gaze naturale anual, ceea ce înseamnă circa 91,6% din consumul total al tuturor consumatorilor mari.
În același timp, alte 56 de companii se află în negocieri active cu furnizorii de gaze naturale pentru încheierea unor contracte, acestea având un consum anual estimat la 16,8 milioane de metri cubi.
De asemenea, trei consumatori au decis să sisteze utilizarea gazelor naturale, cu un consum anual de aproximativ 2,2 milioane de metri cubi.
Totodată, 50 de consumatori mari nu au întreprins încă niciun demers pentru schimbarea furnizorului. Aceștia au un consum anual total de aproximativ 14,4 milioane de metri cubi și riscă sistarea alimentării cu gaze naturale începând cu 1 aprilie 2026, în lipsa unui contract valabil pentru toate locurile de consum.
ANRE a avertizat că aceste companii mai au timp să își asigure furnizarea gazelor naturale prin negocieri directe cu furnizorii, prin proceduri de achiziții publice sau prin intermediul platformelor de tranzacționare operate de Bursa Română de Mărfuri, inclusiv prin filiala BRM EST din Republica Moldova.
Autoritatea de reglementare subliniază că liberalizarea pieței gazelor naturale reprezintă un pas important pentru consolidarea securității energetice și pentru integrarea Republicii Moldova în piața europeană a gazelor, oferind consumatorilor mari posibilitatea de a alege furnizori competitivi și de a beneficia de prețuri mai transparente.