Ultimele zile ale Transnistriei! Schemele cu gaz blocate, regiunea intră în agonie

07 Oct. 2025, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Oct. 2025, 11:00 // Actual //  Ursu Victor

Membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari, a declarat în cadrul emisiunii „Територия свободы” că sistemul prin care regiunea transnistreană primea gaz fără plată este aproape de colaps. Potrivit acestuia, dificultățile legate de procesarea tranzacțiilor prin băncile europene au dus la eșuarea schemelor folosite pentru achitarea gazului, iar companiile intermediare din Emiratele Arabe Unite, implicate în astfel de plăți, devin tot mai rapid blocate și considerate nesigure de instituțiile bancare.

„Este un nonsens – aceste companii plătesc pentru gaz fără a avea vreun contract nici cu Tiraspolul, nici cu Moldovagaz, nici cu Metap. Tranzacțiile nu au sens economic, iar băncile europene resping astfel de plăți. S-a ajuns deja la a patra firmă care încearcă să facă aceste transferuri și toate se lovesc de aceeași problemă”, a explicat Slusari.

El susține că situația demonstrează intrarea regiunii transnistrene „în faza de agonie”: „Trei ani au primit gaz gratis, dar așa nu se mai poate. Trăiau pe gazul rusesc, pe Uzina Metalurgică și pe scheme de contrabandă. Odată cu războiul din Ucraina, contrabanda s-a redus drastic, iar gazul ajunge sporadic. Chiar Federația Rusă s-a săturat de acest model. Întrebarea nu mai este dacă, ci cum se va termina această agonie – printr-o capitulare negociată cu Chișinăul sau printr-o nouă tentativă de destabilizare orchestrată de Moscova”.

Slusari a amintit și de obligația legală impusă anterior de ANRE către Moldovagaz de a asigura cu gaze regiunea transnistreană, dar subliniază că această prevedere nu presupune furnizarea gratuită. „Au fost cazuri când Moldovagaz chiar a cumpărat gaz de pe piața europeană pentru a acoperi necesarul regiunii, însă întrebarea este ce va urma după ce se vor epuiza aceste posibilități”, a adăugat el.

În viziunea sa, discuțiile cu Tiraspolul nu ar mai trebui purtate de pe poziții de egalitate, ci doar în termeni de „capitulare și integrare”, întrucât regiunea nu mai dispune de resurse pentru a-și menține separatismul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Oct. 2026, 15:47
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Oct. 2026, 15:47 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Atacurile rusești asupra infrastructurii de transport și export a Ucrainei amenință inclusiv rutele comerciale care traversează frontiera cu Republica Moldova. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avertizat marți, 20 octombrie, în Parlamentul European, că distrugerea infrastructurii logistice provoacă economiei ucrainene pierderi estimate la 60 de milioane de euro pe zi, în timp ce coridoarele alternative de export devin tot mai vulnerabile.

Potrivit oficialului european, Rusia nu mai vizează doar porturile ucrainene de la Marea Neagră, ci și infrastructura care permite transportarea mărfurilor pe cale terestră, inclusiv prin punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova, România și Polonia.

Aceste rute au devenit esențiale pentru exporturile ucrainene după declanșarea invaziei rusești, în condițiile în care atacurile asupra infrastructurii portuare au obligat Kievul să caute alternative pentru transportul cerealelor și al altor produse către piețele internaționale.

Kallas a atras atenția că pierderile economice provocate de atacurile asupra infrastructurii de export ajung la aproximativ 60 de milioane de euro zilnic. Estimarea ilustrează amploarea presiunii exercitate asupra economiei ucrainene, pentru care veniturile din exporturi reprezintă o sursă importantă de valută.

În același timp, șefa diplomației europene a subliniat că exporturile de cereale prin coridoarele de solidaritate ale Uniunii Europene au crescut cu aproape două milioane de tone începând din luna iulie. Totuși, intensificarea atacurilor amenință funcționarea acestor trasee și poate provoca noi întârzieri și costuri suplimentare pentru transportatori.

Situația are implicații directe pentru Republica Moldova, care se află la intersecția unor coridoare logistice dintre Ucraina, România și Uniunea Europeană. Infrastructura feroviară și rutieră moldovenească poate fi utilizată pentru transportul cerealelor ucrainene către porturile românești, inclusiv Constanța, dar și către alte piețe europene.

În ultimele luni, autoritățile de la Chișinău și Kiev au discutat posibilitatea extinderii transporturilor feroviare de cereale prin Republica Moldova. Negocierile au vizat inclusiv tarifele de tranzit și volumele de marfă care ar putea fi transportate prin rețeaua Căii Ferate din Moldova.

Avertismentul european apare într-un moment în care piața mondială a cerealelor se confruntă cu noi presiuni. Kallas a declarat că prețurile internaționale au atins cel mai ridicat nivel din februarie 2023, pe fondul dificultăților de export și al riscurilor pentru securitatea alimentară.