Azamet, povestea unei afaceri moldovenești care a cucerit piața europeană de distribuție

08 Nov. 2025, 11:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
08 Nov. 2025, 11:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

În peste 17 ani de activitate, compania Azamet a parcurs un drum impresionant — de la un mic magazin de familie din Cazaclia, raionul Ceadîr-Lunga, la un grup de companii care distribuie peste 50 de branduri internaționale și deține propria linie de producție. Astăzi, Azamet este membră a Asociației Europene a Distribuitorilor și Producătorilor (ESMA), o recunoaștere a standardelor europene de calitate și profesionalism la care a ajuns o afacere pornită dintr-un sat din sudul Moldovei, scrie modernbayer.md.

Fondatoarea companiei, Valentina Uzun, vorbește despre începuturile, provocările și ambițiile care au transformat Azamet într-un jucător important al pieței FMCG din Republica Moldova.

„Am început în 2007, cu un mic magazin de retail în satul natal. În câțiva ani, am deschis filiale în centrul și nordul țării, ceea ce ne-a permis să devenim distribuitor național. Primul brand importat a fost Lukas, o companie ucraineană cu care colaborăm și astăzi”, povestește Valentina Uzun.

În 2016, aderarea la ESMA a fost un pas decisiv pentru companie. „Apartenența la o asociație europeană ne-a oferit acces la o rețea globală de distribuitori și la o nouă perspectivă — aceea de a crea tendințe pe piață, nu doar de a le urma.”

Fosta jurnalistă spune că a ales calea afacerilor din nevoia de independență și echilibru. „Am renunțat la presă într-o perioadă în care valorile societății se schimbau. Antreprenoriatul mi s-a părut o cale mai sigură și mai liberă. În FMCG am văzut stabilitatea: oricâte crize ar fi, oamenii vor avea mereu nevoie de produsele de bază.”

50 de branduri și o filozofie bazată pe încredere
Astăzi, Azamet colaborează cu peste 50 de mărci internaționale. „Alegem parteneri care cred în creșterea comună și gândesc pe termen lung. Afacerile se construiesc pe încredere și pe relații umane, nu doar pe cifre”, explică Uzun.

Compania are depozite la Chișinău, Bălți și Ceadîr-Lunga, iar din 2024 gestionează livrările printr-un centru logistic unic și un sistem cross-docking, care permite distribuția în 24 de ore în toată țara. Azamet a implementat și soluții digitale moderne: gestionarea automată a comenzilor, sistem Warehouse Management și Transport Management System, plus un tablou de bord Power BI pentru vânzări, marketing și finanțe.

Dincolo de distribuție, compania investește în producție proprie, prin Azamet Pro, specializată în uleiuri presate la rece din semințe și nuci. „Exportăm în Germania, Franța, Ungaria, Țările Baltice, Belarus și Anglia, iar valoarea exporturilor atinge 1 milion de euro anual. Urmează extinderea pe piețele Benelux, Scandinavia, Elveția și Israel”, spune fondatoarea.

Azamet are 346 de angajați, dintre care mulți lucrează încă din primele zile ale companiei. „Nucleul echipei a crescut odată cu noi. Loialitatea, respectul și valorile comune sunt baza culturii noastre corporative”, afirmă Valentina Uzun.

Pentru următorii ani, Azamet mizează pe diversificare: dezvoltarea categoriilor Healthy Food, Canned Food și Asian Food, investiții într-o nouă infrastructură de producție și consolidarea brandului Biateca pe piața europeană. În paralel, Valentina Uzun își propune să creeze o Asociație a Distribuitorilor FMCG din Moldova, după modelul ESMA.

„Am demonstrat că o afacere mare se poate construi dintr-un sat mic, dacă este făcută cu pasiune, muncă și valori umane. Acesta e adevăratul capital al unei companii”, concluzionează fondatoarea Azamet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.