Fără diasporă, Moldova s-ar prăbuși economic! Un leu din șapte din buget vine de la cei plecați

Republica Moldova rămâne una dintre puținele țări din lume unde banii trimiși de cetățenii plecați la muncă peste hotare au o pondere uriașă în economie. Potrivit studiului „100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova” realizat de IDIS „Viitorul”, numărul moldovenilor care lucrează în străinătate îl depășește pe cel al angajaților oficiali din țară, iar remitențele continuă să fie un pilon al Produsului Intern Brut (PIB).

În ultimii 15 ani, sumele trimise de diaspora au depășit valoarea totală a salariilor plătite în interiorul țării, iar timp de un deceniu, ele au fost chiar mai mari decât veniturile obținute din exporturi. Datele Băncii Naționale arată că transferurile nete de valută au însumat 1,74 miliarde USD în 2022, 1,62 miliarde USD în 2023 și 1,60 miliarde USD în primele nouă luni din 2024.

Totuși, experții IDIS subliniază că cifrele oficiale nu reflectă volumul real al banilor trimiși acasă. Mulți moldoveni preferă metode alternative — aduc bani personal, trimit prin rude sau utilizează carduri emise în străinătate, dar folosite în Republica Moldova. Un indicator mai realist îl reprezintă vânzările nete de valută realizate de persoanele fizice, care includ toată valuta schimbată în țară, indiferent de cum a fost adusă.

Astfel, potrivit BNM, vânzările nete de valută s-au ridicat la 2,47 miliarde USD în 2022, 2,85 miliarde USD în 2023 și 3,10 miliarde USD la sfârșitul trimestrului III din 2024 – cu aproximativ 1,5 miliarde USD mai mult decât transferurile oficiale, ceea ce confirmă că o parte considerabilă a remitențelor circulă pe canale informale.

În ansamblu, volumul total al remitențelor a crescut spectaculos de la 153 milioane USD în anul 2000 la peste 2,8 miliarde USD în 2023, iar sumele cumulate din ultimele două decenii însumează zeci de miliarde de dolari – echivalentul mai multor bugete anuale ale Republicii Moldova.

Raportul IDIS arată totuși o scădere a contribuției diasporei la Bugetul Public Național (BPN). Dacă între 2010–2014 remitențele reprezentau 22,1% din BPN (37,6 miliarde lei), în perioada 2015–2019 ponderea a coborât la 16,6% (43,8 miliarde lei), iar între 2020–2024 a ajuns la 13,4% (58,7 miliarde lei). Chiar și așa, un leu din șapte din bugetul statului provine indirect din contribuțiile diasporei, sub formă de taxe și impozite plătite din consumul alimentat de remitențe.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#remitențe #bani #moldoveni

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.