Natalia și Adrian Țurcanu: Piaţa imobiliară din Republica Moldova este în continuă creştere

19 Aug. 2021, 13:17
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
19 Aug. 2021, 13:17 // Au Bani //  MD Bani

Natalia și Adrian Țurcanu sunt Brokeri Owneri RE/MAX Invest, Chișinău. Potrivit acestora piața imobiliară din Republica Moldova este în continuă creștere. De asemenea, ei menționează că în țara noastră, proprietarii preferă să-și vândă sau să-și cumpere proprietăţile pe cont propriu.

Piaţa imobiliară din Republica Moldova este în continuă creştere. Volumul tranzacţiilor imobiliare în 2019 a atins un număr record, fiind în creştere cu 40 % faţă de anul 2018. Statisticile arată că, pe parcursul anului 2019 au fost vândute 28 674 apartamente, mult peste prognozele făcute de experţi economici. Iar 80% din toate vânzările imobiliare au loc în capitală.

Aceștia menționează că anul 2020 și perioada de pandemie denotă o nouă tendinţă pe piaţa imobiliară, şi anume construcţia a noi complexe rezidenţiale în suburbiile capitalei şi chiar în alte oraşe din republică.

Potrivit Nataliei și Andrei Țurcanu, această tendinţă va fi menţinută şi în anul 2021.

Un alt factor care influenţează piaţa imobiliară din Republica Moldova este şi creşterea accesibilităţii procurării apartamentelor.

Printre posibilităţile pentru viitorii proprietari se numără:

a. Programul Prima Casă devine în anul 2020 mai accesibil, fiind extinse categoriile de persoane care pot opta pentru acest program
b. Instituţiile financiare din Republica Moldova oferă mai multe tipuri de credite ipotecare;
c. Companiile de construcţie oferă posibilitatea procurării apartamentelor în rate.

Cei doi mai menționează că în Republica Moldova o bună parte din proprietari preferă să-şi vândă/cumpere proprietăţile pe cont propriu.

Totalitatea proprietarilor care au vândut sau au cumpărat imobile prin intermediul agenţiilor imobiliare, pot fi împărţiţi în 2 grupuri mari: cei care au avut o experienţă pozitivă şi cei care au avut o experienţă negative.

Totuși, Natalia și Andrei consideră că pe piaţa imobiliară din Republica Moldova există profesionişti în acest domeniu, care prestează servicii calitative.

Dar în acelaşi timp, lipsa unei reglementări legale în acest domeniu, insuficienţa de instruiri pentru cei ce practică această activitate, lipsa unui Cod de Etică şi a transparenţei în relaţia dintre proprietar şi agentul imobiliar, știrbesc mult din imaginea acestuia, iar de aici vine şi atârnarea clienţilor faţă de serviciile prestate de agenţii imobiliari.

15 Sept. 2026, 09:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 09:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Rusia a introdus restricții pentru importul de semințe și material săditor din Republica Moldova, dacă acestea sunt însoțite de documente eliberate de Laboratorul Central Fitosanitar. Decizia a fost anunțată de Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Rusiei (Rosselhoznadzor).

Potrivit autorității ruse, competența Laboratorului Central Fitosanitar din Moldova pentru efectuarea testelor asupra semințelor plantelor agricole a expirat la 14 septembrie 2026.

Rosselhoznadzor susține că laboratorul moldovenesc era singurul din Republica Moldova a cărui competență fusese confirmată de partea rusă în urma unui audit efectuat în 2023.

Autoritatea de la Moscova precizează că, după trei ani de la ultimul audit, laboratoarele străine trebuie să fie supuse unei verificări repetate. În cazul laboratorului din Moldova, un astfel de audit nu a fost efectuat până acum, deoarece nu ar fi fost depusă o solicitare în acest sens.

În consecință, semințele și materialul săditor nu mai pot fi importate în Rusia cu documente emise de Laboratorul Central Fitosanitar din Moldova, până la efectuarea unui nou audit și confirmarea competenței instituției.

Aceeași măsură a fost aplicată și unor laboratoare din Mexic și Cehia, ale căror perioade de competență au expirat în septembrie.

Rosselhoznadzor afirmă că a informat autoritățile competente din cele trei state despre situație.

Totuși, importurile nu sunt interzise în totalitate. Semințele și materialul săditor provenite din Moldova pot ajunge în Rusia dacă documentele necesare sunt eliberate de laboratoare din alte țări a căror competență a fost verificată și confirmată prin audit de autoritățile ruse.