Aliona Miron a fost numită judecătoare la Curtea Supremă de Justiție. Ce avere are aceasta

Curtea Supremă de Justiție are un nou membru începând cu ziua de astăzi, după ce Parlamentul a dat vot de încredere. Este vorba de Aliona Miron, care din anul 2019 și până în prezent, a deținut funcția de vicepreședinte interimar al Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, scrie Realitatea.md.

Candidatura acesteia a fost aprobată, după ce în ședința de ieri a Comisiei juridice, numiri și imunități a Legislativului a fost aprobat un proiect de hotărâre în acest sens.

În continuare, Realitatea.md vă oferă un scurt istoric a carierei magistratei, dar și a averii acesteia.

CARIERĂ

Aliona Miron este magistrată din anul 2009. Mai întâi aceasta a fist numită pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Rîșcani, municipiul Chișinău, printr-un decret al președintelui Republicii Moldova. Ulterior, în 2014, Miron a fost numită în funcţia de judecător, pînă la atingerea plafonului de vîrstă.

Aceasta a fost evaluată din 2014 și până în 2019 de Colegiul de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor cu calificativul foarte bine. Membrii Colegiului au constat că judecătoarea nu a fost pedepsită disciplinar, iar numele ei nu figura în dosare pierdute de Republica Moldova la CtEDO.

Ea a activat până acum doar la Judecătoria Chișinău (la Judecătoria sect. Râșcani, devenită ulterior Judecătoria Chișinău).

AVERE

Potrivit informațiilor din declarația de avere, familia Alionei Miron deține 8 terenuri agricole, cu suprafețe diferite, toate moştenite în anul 2010. La fel, familia Miron mai deține două apartamente. Unul cu suprafaţa de 140.3 m.p., în valoare de 270 772 lei, dar și unul cu suprafața de 73 m.p., în valoare de 26 280 Euro, din anul 2015. La fel, Aliona Miron mai are și o casă cu teren aferent şi anexe cu suprafaţa de 131 m.p.+ 0,2587 ha, în valoare de 14 069 lei, 1.0 cotă-parte, moştenite în 2010.

Familia Miron se mai bucură de o altă casă de locuit cu suprafaţa de 190 m.p. în valoare de 697 415 Lei, în proprietate din anul 2018. În lista imobilelor se mai numără și un garaj cu suprafaţa de 12.8 m.p., în valoare de 43 181 lei, 1,0 cotă-parte, din anul 2011.

Magistrata CSJ deține în proprietate și două automobile. Un Mercedes-Benz E220 (anul fabricării 2004) în valoare de 8 000 Euro, cumpărat în anul 2011, dar și un Volkswagen Multivan (anul fabricării 2012) în valoare de 553 700 Lei, contract translativ de posesie şi de folosinţă din anul 2012.

La fel, mai are și o motocicletă F 8505 T (anul fabricării 2007) în valoare de 17 500 lei, cumpărată în anul 2013.

În 2015, Aliona Miron a luat un împrumut în sumă de 5 000 Euro, bani pe care i-a întors în anul 2020.

DISTINCȚII

Conform Hotărârii nr. 374/16 din 19 mai 2015 Consiliul Superior al Magistraturii i-a conferit gradul III (trei) de calificare.

Prin Hotărârea nr. 603/41 din 15 noiembrie 2011, Consiliul Superior la Magistraturii a validat Hotărîrea Colegiului de calificare prin care i s-a acordat gradul IV (patru) de calificare al judecătorului.

#curtea suprema de justitie #judecator #avere

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.