(VIDEO) O plajă din România s-a transformat în șantier de construcții. Montează o conductă imensă în mare

04 Feb. 2022, 10:07
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
04 Feb. 2022, 10:07 // Au Bani //  MD Bani

Plaja din Mamaia a devenit șantier pentru operațiunea de lărgire a plajelor din Eforie. Pentru că în sud nu era suficient spațiu, muncitorii montează o conductă imensă în Mamaia, pe care o vor transporta apoi până în Eforie Sud, scrie Digi24.ro.

„Pe plaja din Mamaia au fost aduse 100 de bucăți de conductă. Au o lungime de 12 metri. În curând vor fi asamblate și vor forma o conductă lungă de 1,2 kilometri.”, spune o jurnalistă Digi24, fiind la fața locului.

Țeava va fi montată chiar la malul mării.

Marius Stamat, antreprenor construcții hidrotehnice: Secțiunile de tubulatură vor fi aduse aici, pe malul apei, vor fi sudate între ele formându-se tubulatura completă, după care va fi împinsă în apă, cu ajutorul excavatoarelor, până când intră în plutire.

Reprezentanții Apele Române Dobrogea-Litoral au fost de acord ca țeava să fie ansamblată în Mamaia, deoarece aici plaja este mai lată.

Nicușor Buzgaru, manager proiect ABADL: Este cea mai apropiată locație unde spațiul generos ne permite montarea conductei fără să avem impedimente sau obstacole. Plaja de la Eforie are acele diguri de stabilizare și nu permiteau montarea unei conducte atât de lungi.

Conducta va fi umplută cu aer sub presiune, împinsă în apă și trasă cu ajutorul mai multor remorchere până la Eforie.

Marius Stamat: Este o tubulatură fixă care stă pe fundul mării. La capetele ei se vor conecta două secțiuni de tubulatură flotantă. Una din ele va veni până pe mal, cealaltă se va lega la nava care transporta nisipul. Se va pompa nisipul de la navă pe uscat.

Conducta va rămâne scufundată în mare până la jumătatea lunii septembrie, atunci când vor începe lucrările de lărgire a plajelor. Operațiunea va dura 12 săptămâni, iar la final, plaja din Eforie Sud va avea între 60 și 100 de metri lățime.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.