Echilibristica Turciei în relația cu Rusia și NATO. De ce prietenia dintre Erdogan și Putin stă „pe muchie de cuțit”

Apropierea dintre Turcia, care dispune de a doua cea mai mare armată a NATO, și Rusia provoacă dureri mari de cap pentru membrii alianței odată cu intensificarea tensiunilor dintre Occident și Moscova. Dar, în ciuda relațiilor calde, există încă divergențe esențiale care pot foarte repede să transforme prietenia celor două state într-o confruntare de proporții, se arată într-o analiză Business Insider.

Turcia, un aliat indispensabil al Occidentului, s-a arătat dispusă să confrunte Rusia, un rival tradițional al turcilor, și continuă să sprijine interesele NATO și misiunile din regiune și din toată lumea. Cu toate acestea, niciun alt membru al alianței transatlantice nu a fost mai problematic decât Turcia.

Starea relațiilor dintre Turcia și Rusia reprezintă produsul dinamicilor schimbătoare și a priorităților fluctuante de după Războiul Rece și a balanței nestatornice a puterii în regiune din ultimii 10 ani.

Relația celor două state este puțin probabil să genereze o alianță în adevăratul sens al cuvântului, dar apropierea lor și efectul negativ asupra intereselor NATO i-a exasperat pe oficiali și pe analiști, deopotrivă.

Relațiile istorice turco-ruse au fost problematice, așa cum demonstrează faptul că au purtat peste 10 războaie între secolele XVI și XX.

A existat o perioadă limitată de cooperare la începutul secolului XX, dar după cel de-al Doilea Război Mondial, disputele dintre Rusia și Turcia au făcut ca turcii să adere la NATO în 1952 (împreună cu Grecia), iar Moscova și Ankara au ajuns în tabere opuse în mai multe situații diplomatice tensionate.

Mai mult, Turcia a fost de acord ca SUA să își aducă o parte din armele nucleare în țara lor – zeci dintre ele sunt încă acolo.

Când Războiul Rece s-a încheiat, însă, relațiile dintre ruși și turci s-au îmbunătățit. În 1987, Turcia a început să importe gaze naturale sovietice și Rusia a devenit principalul furnizor de gaze al Turciei.

Legăturile economice turco-ruse s-au consolidat și mai mult după destrămarea Uniunii Sovietice. Rusia, acum un pericol militar mai mic decât în perioada sovietică, a devenit în 2008 al doilea cel mai mare partener economic al Turciei, după UE. În 2010, cele două țări au semnat un acord prin care au renunțat la vizele de călătorie.

Relația dintre președintele turc Recep Tayyip Erdogan și președintele rus Vladimir Putin a făcut posibilă o cooperare mai strânsă. Aceste legături s-au consolidat și mai mult pe măsură ce Erdogan a devenit un lider tot mai autocrat, în special, după lovitura de stat eșuată din 2016.

#NATO #Erdogan #Putin

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Economistul Veaceslav Ioniță a avertizat, în cadrul emisiunii de la Exclusiv TV, că Republica Moldova este vulnerabilă din cauza dependenței de „banii politici”, pe care i-a comparat cu un „iaz de ploaie”: vin când există susținere politică, dar pot dispărea rapid odată cu schimbarea fluxurilor politice.

Potrivit lui Ioniță, Uniunea Europeană privește tot mai prudent situația din Republica Moldova și ar putea reintroduce condiționalități stricte, similare celor 28 de condiții economice formulate în 2016–2017, care, spune economistul, nu au fost niciodată anulate și pot fi reamintite oricând. „UE se va uita la democrație, la bani și la implementarea reformelor, iar aici avem probleme”, a subliniat el.

Un exemplu concret este proiectul apeductului Chișinău–Strășeni–Călărași, care prevede circa 50 de milioane de euro grant din partea UE și a Germania. Proiectul ar urma să asigure apă pentru raioanele Strășeni și Călărași, să ieftinească apa în Chișinău prin creșterea numărului de consumatori și să reducă costurile de pompare, însă se află în blocaj de peste un an. Ioniță susține că există „un sabotaj din interiorul sistemului”.

Economistul a menționat că ministrul Vladimir Bolea ar fi demarat ședințe pentru a identifica blocajele, iar primarul de Strășeni, Valentina Căseani, ar fi confirmat existența unor obstacole instituționale. „Este grant, nu împrumut. Dacă mai pierdem un an, vom ajunge să explicăm de ce am ratat 50 de milioane de euro”, a spus Ioniță.

Economistul afirmă că, raportat la PIB, Moldova primește de cel puțin două ori mai puține granturi decât ar fi posibil. În 2014, granturile reprezentau circa 3% din PIB, iar dacă acest nivel ar fi fost menținut, în prezent Moldova ar fi trebuit să primească aproape 12 miliarde de lei anual. El estimează, totodată, că în 2025 bugetul a ratat executarea a cel puțin 3 miliarde de lei din cauza absorbției slabe a fondurilor.

Ioniță a amintit și exemple din trecut: finanțările nerambursabile din România pentru renovarea grădinițelor, grantul UE de 25 de milioane de euro pentru gazoductul Iași–Ungheni, precum și programele americane de tip „Provocările Mileniului”, care ar fi putut continua cu sute de milioane de dolari pentru energie și infrastructură, dar nu au fost valorificate.

„Problema nu este lipsa banilor, ci incapacitatea de a pregăti și implementa proiecte. Granturile nu vin în geantă, ele se câștigă prin proiecte”, a conchis economistul, avertizând că fără deblocarea rapidă a proiectelor și accelerarea reformelor, Republica Moldova riscă să piardă sprijinul nerambursabil extern exact într-un moment de susținere politică fără precedent.