Prețul transportului de gaze naturale lichefiate din SUA spre Europa a scăzut pentru prima dată în istorie sub zero

08 Feb. 2022, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Feb. 2022, 17:46 // Actual //  MD Bani

Pentru prima dată în istorie, costurile pentru a transporta o încărcătură de gaze naturale lichefiate din SUA spre Europa au coborât marţi sub pragul zero, o inversare dramatică de situaţie, care scoate în evidenţă aglomeraţia de nave din Oceanul Atlantic ce fac acest lucru, transmite Bloomberg.

Tarifele spot pentru transportul de GNL în Atlantic au coborât marţi până la minus 750 de dolari pentru o zi, de la 273.000 de dolari pentru o zi la începutul lunii decembrie, susţine firma Spark Commodities, care urmăreşte evoluţia tarifelor pentru transportul de GNL. Este pentru prima dată când aceste tarife au coborât în teritoriul negativ, ceea ce înseamnă că, teoretic, proprietarii navelor sunt cei care îi plătesc pe navlositori să le utilizeze navele.

Luna trecută, livrările de gaze lichefiate în Europa au atins un nivel record, pe măsură ce traderii au redirecţionat cargourile dinspre Asia spre continentul european în ideea de a profita de preţurile spot atractive. Această modificare dramatică a direcţiei comerţului cu gaze lichefiate înseamnă că acum sunt mult prea multe cargouri încărcate cu GNL în bazinul Atlantic.

„Dacă navele tale se îndreaptă spre Europa în loc de Asia, atunci călătoria se efectuează mult mai rapid, iar navele se întorc mai curând şi sunt gata de o nouă călătorie. Aceasta creează mai multă disponibilitate în sistem. Pur şi simplu nu sunt suficiente cereri pentru a utiliza la maxim aceste nave”, susţine Tim Mendelssohn, director la firma Spark Commodities.

Însă, creşterea livrărilor de GNL spre Europa a lăsat mai puţine nave disponibile în Asia, astfel că tarifele pentru transportul de gaze lichefiate în bazinul Pacificului au ajuns marţi la 16.250 de dolari pentru o zi, potrivit Spark Commodities.

17 Sept. 2026, 12:23
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Sept. 2026, 12:23 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Veniturile bugetului de stat au crescut cu peste 1,6 miliarde de lei față de anul trecut, însă dinamica generală este frânată de scăderea puternică a altor categorii de încasări, arată datele operative ale Ministerului Finanțelor pentru perioada de până la mijlocul lunii septembrie.

Potrivit datelor, veniturile totale acumulate în 2026 au ajuns la aproximativ 53,14 miliarde de lei, față de 51,50 miliarde de lei în perioada similară din 2025. Creșterea este de circa 1,64 miliarde de lei, sau 3,2%.

Cele mai mari avansuri sunt înregistrate la încasările administrate de Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal.

Veniturile colectate de Fisc au urcat la 24,97 miliarde de lei, de la 21,89 miliarde de lei în perioada comparabilă a anului trecut. Diferența este de peste 3,07 miliarde de lei, ceea ce corespunde unei creșteri de 14%.

Serviciul Vamal a acumulat aproximativ 30,15 miliarde de lei, cu 2,37 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. Avansul este de 8,5%.

În schimb, categoria „alte venituri” a înregistrat o scădere abruptă. Acestea s-au redus de la aproximativ 4,97 miliarde de lei anul trecut la 2,10 miliarde de lei în 2026, ceea ce înseamnă un minus de aproximativ 2,86 miliarde de lei sau 57,6%.

Datele mai arată că veniturile acumulate până la perioada raportată reprezintă 68,8% din nivelul planificat pentru întregul an. Planul anual indicat de Ministerul Finanțelor este de circa 77,26 miliarde de lei.

În luna septembrie, ritmul încasărilor s-a accelerat. Veniturile acumulate în această perioadă au ajuns la aproximativ 2,38 miliarde de lei, cu 21,8% peste nivelul perioadei comparabile din 2025.

Încasările Serviciului Fiscal au crescut cu 15,3%, iar cele ale Serviciului Vamal cu 21,6%, potrivit acelorași date operative.