Avertisment dur al Băncii Mondiale: Întreaga lume se confruntă cu risc de recesiune

10 Iun. 2022, 12:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Iun. 2022, 12:50 // Actual //  bani.md

Cele trei luni de război din Ucraina au dus la o încetinire profundă a economiei din regiune și la o serie de efecte negative care s-au răspândit la nivel mondial, se arată într-un raport al Băncii Mondiale intitulat „Perspective econo­mice globale“.

Aceste efecte negative care se răspândesc în economiile de la nivel mondial amplifică problemele care au apărut din cauza pandemiei, cum ar fi blocajele în lanţurile internaţionale de aprovizionare şi creşterile semnificative ale preţului multor mărfuri.

„La puţin peste doi ani după ce COVID-19 a provocat cea mai profundă recesiune globală de după al Doilea Război Mondial, economia mondială este din nou în pericol. De data aceasta se confruntă cu o inflaţie ridicată şi o creştere lentă în acelaşi timp. Chiar dacă o recesiune globală este evitată, inflaţia mare ar putea persista timp de câţiva ani. Pe fondul războiului din Ucraina, al inflaţiei în creştere şi al ratelor dobânzilor în creştere, creşterea economică mondială este de aşteptat să scadă în 2022. Acum este posibil să avem câţiva ani de inflaţie peste medie şi de creştere econo­mică sub medie, cu consecinţe potenţial destabilizatoare pentru econo­mi­ile cu venituri mici şi medii“, afirmă David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale.

După mai bine de doi ani de pandemie, efectele invadării Ucrainei de către Rusia vor duce la încetinirea creşterii economice de la nivel mondial. Astfel, economia mondială ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, faţă de un avans de 4,1% previzionat în ianuarie 2022, conform Băncii Mondiale. „Creşterea preţurilor la energie şi alimente, împreună cu perturbările lanţurilor de aprovizionare şi comerciale declanşate de războiul din Ucraina şi adaptarea necesară ratelor dobânzilor care este în curs de desfăşurare reprezintă cele mai importante motive ale scăderii prognozei de creştere economică“, explică preşedintele Băncii Mondiale, citat de Mediafax.

Războiul din Ucraina duce la preţuri ridicate la mărfuri, contribuie la întreruperi în lanţurile de aprovizionare, sporeşte inse­curitatea alimentară, sărăcia, exacerbarea inflaţiei, contribuie la înăsprirea condiţiilor financiare, accentuează vulnerabilitatea financiară şi sporeşte incertitudinea politicilor publice, conform raportului citat.

„Prosperitatea pe termen lung va depinde de revenirea la o creştere mai rapidă şi de un mediu politic mai stabil. Există motive întemeiate să ne aşteptăm că, odată cu încetarea războiului din Ucraina, vor fi eforturi care vor veni inclusiv din partea Grupului Băncii Mondiale pentru a reconstrui economia ucraineană şi a relansa creşterea economică mondială. Între timp, factorii de decizie de pretutindeni trebuie să lupte împotriva celorlalte crize care sunt în dezvoltare în lume: catastrofa preţurilor mai mari la alimente şi energie, ameninţarea inflaţiei mari prelungite, creşterea inegalităţii şi a instabilităţii, schimbările climatice şi surplusul de datorii în creştere“, a spus David Malpass.

În acest timp, Ucraina se confruntă cu o provocare cu consecinţe grave în toată lumea: 20 de milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile sale.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de grâu, porumb, orz şi ulei de floarea-soarelui din lume, produse alimentare care sunt esenţiale pentru multe ţări în curs de dezvoltare.

Înainte ca războiul să izbucnească, Ucraina putea exporta până la 6 milioane de tone de cereale pe lună, dintre care majoritatea erau expediate din portul din Odesa.

Dar accesul la Marea Neagră este acum complet restricţionat de prezenţa marinei ruse, blocând efectiv principala rută comercială a Ucrainei.

Exporturile din ţară au scăzut dramatic, în timp ce capacităţile sale de stocare sunt la limită. Pierderea bruscă a produselor din Ucraina a dus preţurile alimentelor la niveluri record, punând o presiune financiară enormă pe ţările cu venituri mici.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.