Natalia Gavrilița l-a prezentat echipei pe noul Secretar general al Guvernului, Igor Talmazan

24 Nov. 2022, 16:17
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Nov. 2022, 16:17 // Actual //  MD Bani

Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a prezentat echipei pe Secretarul general al Guvernului, Igor Talmazan, numit în funcție, ieri, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. Șefa Executivului și-a exprimat încrederea că noul șef al Cancelariei de Stat posedă experiența necesară pentru a contribui la fortificarea capacităților instituției și realizarea obiectivelor-cheie pentru perioada următoare.

În acest context, Natalia Gavrilița s-a referit la conceptul de reorganizare a Cancelariei de Stat, dezvoltat de ex-secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, subliniind că documentul va sta la baza eficientizării activității instituției. Potrivit prim-ministrei, printre prioritățile pentru perioada următoare se numără și finalizarea Strategiei de reformare a administrației publice,  îmbunătățirea proceselor de implementare și executare a deciziilor, dar și consolidarea proceselor ce țin de integrarea în UE a Republicii Moldova.

„Am toată încrederea că domnul Talmazan va putea accelera lucrul pe aceste direcții, iar împreună vom obține rezultate frumoase. Este important să ne concentrăm pe eficiența Cancelariei de Stat, dar și să evoluăm în procesul de ancorare ireversibilă a țării noastre în spațiul european”, a subliniat Natalia Gavrilița.

La rândul său, Igor Talmazan a menționat că își dorește o colaborare eficientă și un dialog deschis cu angajații Cancelariei de Stat, opinând că lucrul în echipă este esențial pentru realizarea tuturor obiectivelor propuse.

„Îmi doresc să fortificăm împreună activitatea Cancelariei de Stat și să devenim o instituție puternică”, a spus Secretarul general al Guvernului.

Igor Talmazan a activat, până în prezent, în funcția de director al Serviciului Vamal. Anterior, și-a desfășurat activitatea în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, șef al Corpului de Control al prim-ministrului, viceministru al Mediului.

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.