Turcia interzice concedierile și oferă sprijin salarial în zonele afectate de cutremur

22 Feb. 2023, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Feb. 2023, 10:38 // Actual //  MD Bani

Autorităţile turce au lansat miercuri o schemă de sprijin salarial şi totodată au interzis disponibilizările în zece oraşe, în ideea de a proteja muncitorii şi companiile de impactul financiar al cutremurului care a lovit sudul ţării la începutul acestei luni, informează Reuters.

Devastatorul seism de la începutul lunii februarie a ucis zeci de mii de oameni, a distrus sau a avariat aproximativ 150.000 de clădiri şi a lăsat alte zeci de mii de persoane fără locuinţe în sud-estul Turciei. Potrivit agenţiei de presă Reuters, bilanţul acestor seisme a depăşit 46.000 de morţi.

Angajatorii al căror loc de muncă a fost „puternic sau moderat afectat” vor beneficia de sprijin pentru a acoperi parţial salariile angajaţilor al căror program de lucru a fost redus, se precizează într-un anunţ publicat miercuri în Monitorul Oficial.

De asemenea, a fost introdusă o interdicţie cu privire la concedieri în cele 10 provincii afectate de cutremur.

Parlamentul Turciei a impus starea de urgenţă pe o perioadă de trei luni, în cele 10 provincii devastate de cutremur iar Banca Centrală a Turciei a amânat plăţile la anumite credite. La rândul său, Trezoreria turcă a declarat situaţie de forţă majoră până la finele lunii iulie şi a amânat plata taxelor pentru regiunea afectată.

Guvernul de la Ankara a oferit sprijin salarial şi a impus o interdicţie referitoare la disponibilizări şi în anul 2020, în încercarea de a contracara impactul economic al pandemiei de COVID-19.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Potrivit unor estimări ale organizaţiilor mediului de afaceri şi economiştilor, cutremurul de la începutul lunii ar putea costa Turcia până la 100 de miliarde de dolari pentru reconstrucţia locuinţelor şi infrastructurii şi ar putea anula unul până la două puncte procentuale din creşterea economică din acest an. Înainte de seism, Guvernul de la Ankara prognoza o creştere economică de 5,5% pentru acest an, după un avans de 5% în 2022.

Aproximativ 13,4 milioane de persoane trăiesc în cele 10 provincii turceşti lovite de seism, sau 15% din populaţia Turciei, şi aceste 10 provincii sunt responsabile pentru aproape 10% din Produsul Intern Brut al Turciei.

29 Oct. 2026, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019 de factorii de decizie ai unei companii de construcții din Capitală. Aceștia ar fi încasat bani de la cetățeni pentru procurarea apartamentelor într-un bloc locativ din sectorul Botanica, fără a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale.

Mai mult, persoanele vizate ar fi înstrăinat bunurile companiei, provocând intenționat incapacitatea de plată a acesteia. În acest mod, potrivit versiunii anchetei, firma ar fi fost lipsită de activele necesare pentru onorarea obligațiilor față de cumpărătorii care investiseră bani în locuințe.

Prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 25 de milioane de lei, sumă care reflectă amploarea presupusei fraude imobiliare.

Pe 28 octombrie, anchetatorii au desfășurat 20 de percheziții la domiciliile și oficiile persoanelor vizate în dosar. În urma descinderilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile și mai multe obiecte de lux, care urmează să fie examinate în cadrul investigației.

Printre bunurile identificate se numără și un automobil de lux, evaluat la aproximativ 3,7 milioane de lei, echivalentul a circa 15% din prejudiciul estimat în dosar.

Șase persoane au fost reținute, fiind investigate pentru presupusa implicare în schema de escrocherie și spălare de bani.