Piața imobiliară se duce în cap! În 2023 prețurile locuințelor vor continua să scadă

11 Mart. 2023, 18:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Mart. 2023, 18:48 // Actual //  bani.md

Preţurile locuinţelor în câteva pieţe importante vor continua să scadă anul acesta, conform unui sondaj realizat de Reuters în rândurile analiştilor pieţei imobiliare.

Creşterea ratelor creditelor ipotecare, după ce băncile centrale au majorat dobânzile pentru a contracara inflaţia ridicată, şi boom-ul istoric al preţurilor locuinţelor în timpul pandemiei au făcut ca achiziţionarea unei locuinţe să fie aproape imposibilă pentru mulţi potenţiali cumpărători.

Aceste evoluţii au dus la creşterea chiriilor pe cele mai multe pieţe, astfel încât per ansamblu costurile cu locuinţa sunt mult mai mari decât în ultimii ani.

Scăderile previzionate ale preţurilor locuinţelor în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Australia şi Noua Zeelandă vor şterge cu 50% creşteri de preţuri de la începutul pandemiei, în 2020, estimează analiştii.

50 din cei 96 de analişti care au participat la sondajul efectuat în perioada 15 februarie – 8 martie avertizează că în următorii ani se va înrăutăţi accesibilitatea achiziţionării unei locuinţe. Nouă dintre ei spun că va scădea semnificativ accesibilitatea.

„Acele pieţe care au înregistrat cele mai mari creşteri în timpul pandemiei, deci locuri ca Noua Zeelandă, Canada, pieţele nordice, vor fi probabil cele mai afectate”, a explicat Kate Everett-Allen, de la Knight Frank.

Preţurile locuinţelor în Canada şi Noua Zeelandă, care au început să scadă anul trecut, ar urma să înregistreze, un declin de cel puţin 20% faţă de nivelul de vârf din pandemie.

Scăderi de peste 10% sunt estimate şi în Australia (16%), Germania (11,5%) şi SUA (10%), în timp ce în Marea Britanie este previzionat un declin de 8%.

„O încetinire a construirii de noi locuinţe şi o scăderea numărului de permise de construcţie au urma să adâncească deficitul de locuinţe în multe ţări din întreaga lume, creşterea populaţiei continuând să depăşească furnizarea de noi locuinţe”, susţin analiştii de la JLL.

Totuşi, activitatea în China, care se confruntă cu o criză pe piaţa imobiliară, ar urma să se redreseze în 2023, în urma politicilor de stimulare şi a ridicării restricţiilor, care încurajează achiziţiile.

În timp ce piaţa imobiliară din India rămâne rezilientă în pofida majorării dobânzilor, preţurile locuinţelor în Dubai ar urma să crească semnificativ, estimează analiştii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.