Kievul pregătește o lovitură de milioane de dolari Moldovei după ce Chișinăul a decis că îi interzice cerealele

08 Mai 2023, 10:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Mai 2023, 10:25 // Actual //  bani.md

Kievul pregătește interdicția importurilor din Republica Moldova după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Chișinăul anunța ca va interzice cerealele ucrainene.

În cazul în care se va ajunge la interdicția importurilor, Republica Moldova va pierde peste 151 milioane de dolari din comerț. Potrivit datele Biroului de Statistică de la Kiev, anul trecut companiile moldovenești au livrat carburanți – 28 milioane de dolari, vin – 16 milioane de dolari, extracte de tanin (15 milioane USD), legume și legume procesate (16 milioane USD), nuci (15 milioane USD) și metale feroase (10 milioane USD).

„Am informat Chișinăul că orice restricție din partea Republicii Moldova va fi considerată un pas extrem de neprietenos și va atrage interzicerea imediată a tuturor importurilor din Moldova”, a declarat viceministrul Dezvoltării Economice, Comerțului și Agriculturii din Ucraina, Taras Kacika.

Ucraina consideră nemotivată intenția Moldovei de a introduce interdicție pentru importul în țara noastră a cerealelor și uleiului din Ucraina.

În comunicatul ministerului Politicilor Agrare se la Kiev, se menționează că ministrul ucrainean, Nicoale Solskii, a declarat „ciudată” intenția părții moldovenești, în condițiile în care Ucraina nu ar exporta în Moldova aceste produse.

Ministerul Agriculturii de la Chișinău va aplica temporar măsuri identice cu cele ale UE (în unele state comunitare), privind importul de cereale și semințe oleaginoase originare din Ucraina.

Este vorba de restricția temporară a importurilor la patru produse agricole: grâu, porumb, semințe de rapiță și semințe de floarea soarelui din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă. Măsurile vizează reducerea blocajelor logistice privind aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare la 2 mai și vor dura până la 5 iunie 2023.

Potrivit Comisiei, în această perioadă, grâul, porumbul, semințele de rapiță și de floarea-soarelui originare din Ucraina pot continua să fie puse în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre de pe linia întâi: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele pot continua să circule sau să tranziteze aceste cinci state membre prin intermediul unui regim vamal comun de tranzit sau pot fi direcționate către o țară sau un teritoriu din afara UE.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.