Preţurile petrolului au scăzut semnificativ. Care sunt motivele

09 Iun. 2023, 08:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iun. 2023, 08:14 // Actual //  bani.md

Preţurile petrolului au scăzut joi, 8 iunie, cu peste 1%, după un declin de peste 3% în timpul tranzacţiilor, din cauza cererii slabe şi a unei informaţii conform căruia SUA şi Iranul s-ar putea apropia de un acord privind exporturile de petrol.

Potrivit unor surse apropiate situaţiei, Iranul şi SUA se apropie de un acord temporar care ar include unele scutiri de sancţiuni în schimbul reducerii îmbogăţirii cu uraniu de către Teheran.

Preţul ţiţeiului Brent a scăzut cu 1,3 dolari, sau cu 2,86%, la 75,98 dolari pe baril, după o pierdere de până la 3% în timpul tranzacţiilor.

Cotaţia petrolului U.S. West Texas Intermediate a scăzut cu 1,11 dolari, sau cu 1,5%, la 71,42 dolari pe baril, dar în timpul şedinţei declinul a fost de până la 3,3%.
Un ordin executiv al SUA din 2018 a restabilit sancţiunile care vizează sectoarele petroliere, bancare şi de transport ale Iranului, după ce administraţia Trump a abandonat acordul nuclear din 2015.

În schimbul încetării unor activităţi de îmbogăţire a uraniului, Teheranului i se va permite să exporte până la un milion de barili de petrol pe zi şi să aibă acces la veniturile sale şi la alte fonduri îngheţate în străinătate, potrivit unor informaţii din presă.

”Şansa ca o înţelegere să fie încheiată pare mai probabilă decât nu”, a spus Bob Yawger, directorul pentru contracte pentru energie la Mizuho.

O creştere peste aşteptări a stocurilor de benzină din SUA a ridicat, de asemenea, îngrijorări cu privire la cerere, în timp ce stocurile de ţiţei din SUA au înregistrat o scădere mică, de 451.000 de barili.

La o reuniune OPEC+ de duminică, Arabia Saudită a declarat că îşi va reduce producţia de ţiţei cu 1 milion de barili pe zi, în iulie, pe lângă un acord mai larg de limitare a ofertei până în 2024, deoarece grupul de producători încearcă să stimuleze preţurile scazute.
”După reuniunea OPEC+, atenţia se îndreaptă acum către următoarea mişcare pe care o va face Fed când se va întruni săptămâna viitoare”, a spus Tamas Varga, de la compania de brokeraj PVM.

Există un consens tot mai mare că banca centrală americană va sări peste o majorare a ratei dobânzilor, care ar putea ridica preţurile petrolului chiar înainte ca scăderea ofertei să înceapă să epuizeze stocurile globale de petrol, a adăugat Varga.
Economiştii chestionaţi de Reuters se aşteaptă că Rezerva Federală a SUA nu va majora ratele dobânzilor la întâlnirea din 13-14 iunie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.