Pizza cu caviar la 1.050 de dolari într-un restaurant din Cipru. Raiul oligarhilor ruși ajutați să scape de sancțiuni

17 Nov. 2023, 17:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Nov. 2023, 17:26 // Actual //  bani.md

Rețeaua de jurnaliști de investigație ICIJ a publicat date provenite din documente și mărturii care vorbesc despre rolul Ciprului în a-i ajuta pe oligarhii ruși să-și pună la adăpost averea, evitând sancțiunile impuse din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, precum și sancțiunile impuse în perioada anexării ilegale a Crimeii. În esență, se confirmă ceea ce s-a scris de-a lungul timpului despre modul în care Rusia s-a folosit de Cipru, prin tranzacții financiare netransparente. În centrul investigației se află firma de contabilitate PWC (filiala din Cipru).

După cum se precizează în dosarul „Cyprus Confidential”, ICIJ a investigat arhivele a șase companii cipriote de prestări servicii pentru corporații, precum și arhivele unei companii din Letonia, care deține documente de înregistrare cu privire la companii cipriote printr-un site numit i-Cyprus. ICIJ constată că mai multe firme cipriote au furnizat servicii companiilor deținute sau controlate de 96 de ruși supuși sancțiunilor, din care 25 se aflau sub regimul sancțiunilor încă de dinainte de invazia din 24 februarie 2022, ca urmare a anexării ilegale a Crimeii în 2014, scrie g4media.ro.

„Statul spălătorie”

Potrivit investigației ICIJ, „Cipru, aflat la extrema estică a Mediteranei, foarte aproape de Turcia, Siria și Liban, joacă rolul unui stat gazdă pentru bani murdari care servesc regimul autoritar al președintelui rus Vladimir Putin și al altor dictatori și actori care subminează democrația în țările lor, precum regimul Assad din Siria. Compania petrolieră de stat a țării a încercat să evite sancțiunile americane care interziceau orice tranzacție cu entitățile americane, folosind Cipru pentru a achiziționa echipamente de foraj din Houston. De asemenea, parteneri ai Kremlinului au direcționat bani prin Cipru către un renumit jurnalist german pentru a scrie cărți în favoarea lui Vladimir Putin”.

Investigația, potrivit ICIJ, dezvăluie rădăcinile profunde ale influenței rusești în economia și politica Ciprului și arată că UE „nu a reușit să impună un control asupra Ciprului și nici să țină în frâu sistemul bancar cipriot supradimensionat din cauza banilor negri. Investigația, potrivit ICIJ, „arată că atunci când Rusia a invadat Ucraina în 2022, firma de contabilitate PWC Cyprus i-a ajutat pe oligarhii ruși să-și protejeze activele și să submineze sancțiunile occidentale ce aveau scopul de a întrerupe finanțarea războiului lui Putin. Pe măsură ce națiunile occidentale se foloseau din ce în ce mai mult de sancțiunile economice pentru a opri fluxul de bani pentru regimurile nedemocratice, Ciprul a devenit un câmp de luptă economică, de tip intrigă și mister”.

Opulență ascunsă

ICIJ relatează că au fost studiate în total 3,6 milioane de documente, care reprezintă o mică parte din înregistrările referitoare la Cipru și care arată că un stat membru UE a fost un centru financiar imens pentru Rusia și Putin. Documentele, potrivit ICIJ, oferă, de asemenea, o privire asupra stilului de viață revoltător prin opulență al oligarhilor, cu superyacht-uri, colecții de artă de o valoare nemaipomenită cuprinzând opere de Matisse, Monet și Lucian Freud, dar și concerte private cu Amy Winehouse, Red Hot Chili Peppers și alte staruri rock.

În investigația ICIJ se afirmă că, datorită afluxului de bani rusești, Ciprul este considerat în general o economie avansată, care i-a depășit pe mulți dintre vecinii săi din Orientul Mijlociu. „Chiar și în peisajul plin de praf al Ciprului, BMW-urile și SUV-urile Porsche pe care le întâlnim des pe autostrăzi sunt impecabil lustruite”, se subliniază. Textul ICIJ continuă: „Bogăția turiștilor ruși – și portofelele lor adânci – au dat Limassolului titlul de „Moscova Mediteranei”. Un restaurant din Limassol oferă pizza cu caviar, la un preț de 1.050 de dolari SUA, servită cu șampanie franțuzească Dom Perignon. În portul de agrement al orașului, cunoscut pentru găzduirea uriașelor iahturi rusești, se poate cumpăra un trabuc cu 418 dolari SUA sau se poate cumpăra un colier cu diamante de la magazinele de bijuterii. Mulți ruși aflați la loc de cinste în țara lor au devenit super bogați datorită legăturilor strânse pe care le au cu președintele Putin”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot: Din 2013 ne-am schimbat

Răspunzând la întrebările ICIJ, purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot K. Letymbiotis a spus că „din 2013, Cipru a depus eforturi constante și a reușit să-și stabilizeze sectorul bancar și acest lucru a fost recunoscut de toți atât în ceea ce privește lupta împotriva spălării banilor, cât și în ceea ce privește implementarea sancțiunilor”. Letymbiotis susține că Cipru are astăzi „un cadru de control puternic și robust, iar sectorul nostru bancar aplică unul dintre cele mai stricte cadre de reglementare la nivel internațional”, o perspectivă susținută de rapoartele Comisiei Europene și ale Consiliului Europei. Aceeași poziție este înregistrată de evaluările Departamentului de Stat al SUA, care chiar anul trecut a constatat că „sectorul bancar tradițional al țării este semnificativ mai puțin vulnerabil la spălarea banilor decât era acum câțiva ani”. Letymbiotis a precizat în final că în 2021 doar 4% din sistemul bancar din Cipru a fost expus depozitelor rusești.

Președintele Nicos Anastasiades și deceniul său de guvernare

În investigația ICIJ, se face referire pe larg la fostul Președinte al Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, despre care se spune că este un avocat al cărui birou a atras clienți ruși, cu mult înainte de a fi ales Președinte al Republicii în 2013. Este menționată o anchetă anterioară (din 2019) realizată de OCCRP, potrivit căreia asociații lui Nicos Anastasiades au fost manageri ai unor companii-fantomă legate de efectuarea unor operațiuni masive suspectate de spălare a banilor, inclusiv tranzacții care au legătură cu aliați ai lui Putin.

După preluarea atribuțiilor de președinte, Nicos Anastasiades și-a transferat acțiunile fiicelor sale și a călătorit la Moscova, unde s-a întâlnit cu Putin pentru a încheia acorduri care promovau legături economice și financiare mai strânse între Cipru și Rusia.

Investigația, potrivit ICIJ, dezvăluie că gigantul global de coordonate PwC și-a subordonat biroul din Cipru și cei 1.100 de angajați ai săi în slujba oamenilor lui Putin chiar în contextul invaziei sângeroase a Rusiei în Ucraina. Ancheta explică modul în care PwC l-a ajutat pe Alexei Mordașov, unul dintre cei mai bogați industriași ai Rusiei, să transfere active în valoare de 1,4 miliarde de dolari pentru a evita sancțiunile UE.

Ministerul de Finanțe din Cipru este la curent cu transferurile de acțiuni și desfășoară o anchetă penală, a declarat pentru ICIJ un oficial al ministerului.

„Toate informațiile și notificările regulamentare cu privire la transferul de acțiuni au fost dezvăluite în mod corespunzător autorităților abilitate și făcute publice în măsura cerută de lege”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Mordașov, Anastasia Mișanina, într-o declarație scrisă. „Nici măcar o dată în lunga sa carieră domnul Mordașov sau oricare dintre companiile pe care le conduce nu a încălcat vreo lege, nici în Europa, nici în Rusia și nici în oricare altă jurisdicție”.

Aproximativ în aceeași perioadă se pare că PwC Cipru a contribuit la transferul altor 100 de milioane de dolari pentru un cuplu de oligarhi ruși pe care Marea Britanie i-a inclus pe lista elitelor ruse care l-ar ajuta pe Putin să finanțeze invadarea Ucrainei.

ICIJ susține că a constatat că PwC Cipru a lucrat cu cel puțin 12 dintre cei 25 de ruși care se aflau deja sub sancțiuni impuse de către guvernele occidentale sau de Ucraina în urma anexării Crimeii de către Rusia în 2014 și a războiului din Donbas. Concret, PwC a avut nevoie de câteva luni după invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022 pentru a anunța că părăsește Rusia și pentru a da dispoziție filialelor sale să nu mai lucreze pentru clienți supuși sancțiunilor. „Orice sancțiune împotriva anumitor entități sau persoane din Rusia impusă oriunde în lume va fi aplicată peste tot în lume”, precizează PwC pe site-ul său.

La scurt timp după aceea, asociații de la PwC Cipru au părăsit firma pentru a înființa una nouă care a preluat administrarea companiilor controlate de cuplul de oligarhi pe care Marea Britanie i-a inclus pe lista finanțatorilor lui Putin. Compania, conform ICIJ, se numește Kiteserve și are sediul în aceeași clădire cu birourile PwC din Limassol. Kiteserve a întrerupt legăturile doar după ce anul trecut, Marea Britanie a impus sancțiuni cuplului rus.

Președintele Christodoulides: Prioritate are prestigiul Ciprului

Cerându-i-se să comenteze concluziile anchetei ICIJ, președintele Nikos Christodoulides a spus că dezvăluirile date publicității vor fi investigate, ba chiar cu un orizont de timp clar, subliniind că „nimeni, chiar nimeni nu este mai presus decât prestigiul țării noastre”.

Cerându-i-se să clarifice ce înseamnă orizont de timp, președintele Christodoulides a spus că „ar trebui să terminăm odată cu această problemă”, subliniind că „prestigiul țării noastre, credibilitatea țării noastre sunt de o importanță capitală în efortul întregului popor cipriot de a avea o economie puternică și rezilientă care să ne permită să avem o politică socială țintită și o economie puternică în măsură să ne permită să investim în domeniul sănătății, educației și în alte domenii”. „Prin urmare, în mod firesc, este o problemă care se situează foarte sus în prioritățile noastre”, a adăugat el.

El a repetat, pentru a nu știu câta oară, după cum el însuși a spus, că „nimeni nu poate fi și nu este mai presus de numele și prestigiul țării noastre și că tot ce vede lumina publicității va fi investigat”.

Înțelegerile subterane ale lui Abramovici

Ziarul The Guardian a dezvăluit că unul dintre cei care a lucrat în culise pentru a-și proteja averea a fost fostul proprietar al Chelsea, Roman Abramovici.

„Se presupune că zeci de milioane au fost transferați prin plăți offshore făcute de Roman Abramovici în perioada în care deținea proprietatea clubului de fotbal Chelsea către agenți și oficiali ai clubului care ar fi putut încălca regulile stricte ale fotbalului”. Articolul din The Guardian vorbește despre ”acorduri nespecificate care i-au permis lui Abramovici și super-agentului Pini Zahavi să controleze cariera a 21 de tineri fotbaliști în cadrul unor controversate contracte de proprietate cu terți”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Nov. 2024, 14:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Nov. 2024, 14:44 // Actual //  Ursu Victor

Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori al Moldovagaz, a lansat acuzații grave la adresa autorităților moldovenești, afirmând că directorii ANRE, împreună cu deputatul PAS Radu Marian, dar și cu sprijinul Gazprom și al propagandiștilor pro-ruși, apără cu îndârjire conducerea de la Moldovagaz. Acesta susține că acest comportament reprezintă o „trădare de patrie”, având în vedere contextul geopolitic tensionat și dependența energetică a Republicii Moldova de Rusia.

Tofilat a declarat că lista de „avocați” ai Moldovagaz nu este completă și că este esențial ca țara să își cunoască „eroii”, făcând apel la transparență și responsabilitate în gestionarea resurselor energetice naționale. El a subliniat că susținerea instituțiilor și a celor care administrează gazele naturale din Republica Moldova, într-un context în care securitatea energetică este un subiect de mare importanță, ridică întrebări legate de interesele naționale și de viitorul țării.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a emis, sâmbăta trecută, o opinie critică asupra proiectului de lege care prevede instituirea unui mecanism de desemnare a conducerii temporare pentru întreprinderile energetice. Potrivit ANRE, legislația actuală oferă suficiente instrumente pentru asigurarea continuității activității Moldovagaz, inclusiv în procesul de achiziție a gazelor naturale.

De cealaltă parte, Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a respins acuzațiile lui Tofilat, precizând că proiectul trebuia să fie gestionat inițial de Ministerul Energiei. „Pe oameni îi interesează ca resursele energetice să fie accesibile și din surse stabile, nu telenovelele politice,” a spus Marian, adăugând că va analiza proiectul doar după ce acesta ajunge la Parlament.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Ajun de Boboteaza, la Catedrală
Ajun de Boboteaza, la Catedrală
Capitala, în febra sărbătorilor
Capitala, în febra sărbătorilor
Repetiții pentru parada din 27 august
Repetiții pentru parada din 27 august
Ploaia din 9 august a făcut ravagii în Capitală
Ploaia din 9 august a făcut ravagii în Capitală
Recolta de porumb a fost compromisă în proporții de 80%
Recolta de porumb a fost compromisă în proporții de 80%
2 august 2022 – Trafic infernal în Capitală
2 august 2022 – Trafic infernal în Capitală