VIDEO Camera de Comerț și Industrie a Moldovei – un partener de încredere al învățământului dual

13 Aug. 2024, 13:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Aug. 2024, 13:36 // Actual //  bani.md

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) joacă un rol esențial în promovarea și dezvoltarea învățământului dual în țară. Instituția funcționează ca un intermediar între instituțiile de învățământ profesional tehnic, unitățile economice și partenerii de dezvoltare, facilitând colaborări și implementarea proiectelor educaționale menite să pregătească viitoarea forță de muncă calificată.

Sergiu Harea, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, explică prioritățile pentru anul 2024: „Prioritățile CCI pentru anul 2024 sunt susținerea și dezvoltarea mediului de afaceri în Moldova. În diferite domenii de activitate, cum ar fi sectorul de pregătire a cadrelor, industrie sau servicii. În acest sens, un lucru foarte important este pregătirea cadrelor pentru companiile autohtone.”

Prin facilitarea dialogului și cooperării, CCI contribuie la dezvoltarea programelor de învățământ dual care răspund nevoilor reale ale pieței muncii. Astfel, elevii beneficiază de o pregătire practică direct în cadrul companiilor, iar antreprenorii își asigură viitorii angajați bine instruiți.

 

Un aspect important al rolului CCI în învățământul dual este acordarea de suport financiar pentru companiile participante. Prin intermediul granturilor și finanțărilor, CCI ajută companiile să achiziționeze echipamente moderne și să creeze medii de învățare adecvate pentru elevi. În colaborare cu partenerii externi, CCI a oferit 22 de granturi pentru companii autohtone, totalizând 400 mii de euro, sprijinind astfel dezvoltarea infrastructurii necesare pentru învățământul dual. Fiecare propunere de proiect a antreprenorilor a inclus o co-finanțare de cel puțin 5% din suma totală a suportului financiar solicitat.

Igor Cheptine, Director Administrativ la „Magnetec Components SRL”, subliniază importanța proiectului pentru viitorul sustenabil al companiei: „Am aplicat la acest proiect și suntem mândri pentru aceasta deoarece pentru noi este important să creăm un viitor sustenabil, dar pentru aceasta trebuie să învățăm acea generație tânără de specialiști pe care o avem.”

Pentru a asigura succesul programelor de învățământ dual, CCI organizează sesiuni de instruire pentru membrii comisiilor de constatare a conformității unităților economice și pentru maiștrii-instructori. Astfel, sunt formate cadre didactice și specialiști capabili să ofere o educație de calitate elevilor, pregătindu-i pentru cerințele moderne ale pieței muncii.

Balan Dumitru, maistru-instructor la „Cahulpan” S.A., explică beneficiile participării în program: „La program am aplicat în 2023. Suma totală care a fost câștigată a fost aproape 17 mii de euro, din această sumă am procurat echipament de electric, echipament de protecție conform securității muncii, instrumente electrice pentru înșurubare și găurire.”

Învățământul dual oferă numeroase avantaje pentru elevi, inclusiv experiență practică în sectorul real, stagii de muncă pe durata studiilor, remunerație din partea unității, formare profesională în domenii solicitate de angajatori, și calificare recunoscută la nivel național și internațional. Statisticile arată că două treimi dintre absolvenți sunt angajați imediat după absolvire.

Galina Pogoneț, Coordonator învățământ Dual la „INTER GP GRUP” SRL, afirmă: „Acest tip de învățământ dual oferă tinerilor posibilitatea de a fi asigurați cu un loc de muncă bine plătit în Republica Moldova. Competențele profesionale pe care le obțin elevii în cadrul întreprinderilor sunt mult mai utile și aprobate în practică.”

În cele 22 de unități economice care au primit finanțare în acest an activează peste 460 de elevi, demonstrând succesul și impactul pozitiv al acestui program asupra comunității și economiei locale.

24 Aug. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Aug. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

În prima jumătate a anului 2026, transportul feroviar de pasageri a scăzut puternic, în timp ce volumul mărfurilor transportate pe calea ferată a crescut. Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-iunie, trenurile au transportat 66,5 mii de pasageri, cu 63,1% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025. Parcursul pasagerilor s-a redus cu 35,5%, până la 11,6 milioane de pasageri-kilometri. În același timp, pe cale ferată au fost transportate 1,26 milioane de tone de mărfuri, cu 23,2% mai mult, iar parcursul mărfurilor a crescut cu 30,8%, până la 260,7 milioane de tone-kilometri.

Transportul rutier a transportat în primele șase luni 55,9 milioane de pasageri, cu 0,9% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025. Parcursul acestora a scăzut cu 3,3%, până la 1,466 miliarde de pasageri-kilometri. Din total, 50,3 milioane de pasageri au călătorit în trafic local, municipal și raional, 4,6 milioane în trafic interraional, iar 1 milion în trafic internațional. La mărfuri, transportul rutier a ajuns la 8,86 milioane de tone, cu 20,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Parcursul mărfurilor a crescut cu 13%, până la 2,551 miliarde de tone-kilometri.

Transportul aerian a deservit 827 de mii de pasageri, cu 1,3% mai puțin decât în prima jumătate a anului trecut. Parcursul acestora a crescut însă cu 3,1%, până la 1,487 miliarde de pasageri-kilometri. La mărfuri, transportul aerian a înregistrat o scădere de 53,6%, până la aproximativ 200 de tone, iar parcursul mărfurilor s-a redus cu 57%.

Transportul electric, reprezentat de troleibuze, a transportat 111 milioane de pasageri, cu 3,1% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025. Parcursul acestora a crescut tot cu 3,1%, până la 340,6 milioane de pasageri-kilometri.

Transportul fluvial a transportat cu 26,6% mai puțini pasageri decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar parcursul acestora a scăzut în aceeași proporție. La mărfuri, volumul transportat a fost de 48,3 mii de tone, cu 31% mai puțin, iar parcursul mărfurilor s-a redus tot cu 31%.

Per total, în ianuarie-iunie 2026, transportul public a deservit 167,9 milioane de pasageri, cu 2,2% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. Parcursul pasagerilor a constituit 3,306 miliarde de pasageri-kilometri, în scădere cu 0,1%. Întreprinderile de transport au transportat 10,17 milioane de tone de mărfuri, cu 20,6% mai mult, iar parcursul mărfurilor a crescut cu 14,4%, până la 2,811 miliarde de tone-kilometri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!