A fost dezlegat misterul! Moldovagaz a cumpărat gaz cu 1183 USD mia de metri cubi de la Energocom

20 Ian. 2023, 14:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Ian. 2023, 14:30 // Actual //  bani.md

Republica Moldova a cumpărat gaz de la compania de stat Energocom la un preț de 1183 USD mia de metri cubi, anunță președintele Moldovagaz, Vadim Ceban.

În luna decembrie 2022, Energocom a vândut către Moldova Gaz aproximativ 96 de milioane metri cubi de gaze, iar Moldovagaz a achitat 113,6 milioane USD companiei de stat.

Moldovagaz spune că plata către Energocom a fost posibilă și datorită acordării compensațiilor în sumă de 532 milioane de lei.

Conform dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, Energocom a fost împuternicită să vândă Moldova Gaz din gazele stocate în rezervele strategice.

„Volumele facturate și prețul pentru luna decembrie sunt puțin mai mici decât cele pronosticate inițial, din contul vremii mai calde decât de obicei. De asemenea, în a doua parte a lunii decembrie prețurile de achiziție au fost în descreștere, iar în final au dus la un preț mediu mai scăzut. Amintim că SA Energocom procură gaze din luna mai, din surse bugetare, resurse financiare proprii ale companiei, iar în ultimul timp – din contul creditului BERD”, se arată în mesajul Energocom.

„Intenționam ca banii transferați de Moldova Gaz să-i folosim la procurarea pe bursă a altor cantități de gaze, pentru a prinde oportunitatea unor prețuri scăzute și a suplini stocurilor consumate”, a declarant Victor Bînzari, directorul interimar al SA Energocom.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 10:44 // Actual //  Ursu Victor

Actuala formă de organizare a administrației publice locale din Republica Moldova este profund ineficientă și împovărătoare pentru buget, a declarat fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit lui Ciocan, structura administrativă actuală generează costuri excesive, în condițiile în care foarte puține primării reușesc să se autofinanțeze. El a afirmat că, potrivit studiilor la care a avut acces și la care a participat, doar două primării din cele 898 existente, Chișinău și Bălți,  își pot acoperi cheltuielile administrative din veniturile proprii.

„Nu vorbim despre investiții sau dezvoltare, ci strict despre cheltuieli administrative, facturi și salarii”, a subliniat fostul șef al CEC.

Ciocan a atras atenția și asupra fragmentării excesive a administrației locale, menționând că există numeroase localități unde primarii sunt aleși în turul doi cu aproximativ 100 de voturi, ceea ce, în opinia sa, indică probleme structurale serioase.

Fostul oficial a pus situația actuală pe seama unor tendințe de durată, precum dezindustrializarea de după independență, migrația masivă și îmbătrânirea populației. În multe localități rurale, a spus el, activitatea economică este minimă, locurile de muncă lipsesc, iar producția locală este redusă, cu excepția parțială a sectorului agrar.

În acest context, Ciocan consideră că statul trebuie să intervină pentru modernizarea administrației publice și pentru reorganizarea administrativ-teritorială, astfel încât serviciile publice să fie mai eficiente.

El a avertizat că, dacă după alegerile din 2027 nu vor fi operate schimbări, Republica Moldova riscă să fie nevoită să mențină „acest sistem monstru” încă patru ani, din cauza constrângerilor procedurale și a normelor internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!