A treia tablă interactivă dăruită de A.S.I.C.S. a ajuns la un gimnaziu din Cărpineni

06 Dec. 2023, 14:44
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
06 Dec. 2023, 14:44 // Slider //  MD Bani

Campania ”10 table de nota 10” a revenit la Cărpineni. De această dată însă la gimnaziul ”Dumitru Crețu”, care a devenit câștigător de drept al unui nou display interactiv, după cel revendicat de Liceul Teoretic ”Ștefan Holban” din aceeaşi localitate.

Școala beneficiară a fost selectată în rezultatul concursului publicat pe pagina de facebook a Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, unde reprezentanții tuturor instituțiilor de învățământ din țară (cu excepția celor din Capitală) au ocazia să publice un eseu cu tema ”Importanța suportului societății pentru dezvoltarea comunităților” și să câștige o tablă interactivă.

Victoria Kriukova, directorul A.S.I.C.S.:
”S-au mobilizat și au asigurat o interacţiune impresionantă, au demonstrat că tabla interactivă merită să ajungă anume la ei. Am analizat și conținutul eseului, care corespunde totalmente subiectului. E o mobilizare demnă de tot respectul, este anume ceea ce vrem să vedem – implicarea societății în proiecte de modernizare a învățământului. Concursul va fi desfășurat până la finele anului de studii, astfel că, lunar, fiecare şcoală participantă are şanse să câştige o tablă interactivă”.

Veronica Stratu, profesoară de matematică și informatică la gimnaziul ”Dumitru Crețu” este cea care și-a asumat responsabilitatea scrierii eseului.

Veronica Stratu, profesoară de matematică și informatică, autoarea eseului:
”Am văzut prima tablă care ați dus-o în prima instituție (n.r. LT ”Ștefan Holban din Cărpineni”. Atunci mi-am zis că trebuie de făcut ceva ca să reușim și noi să avem o tablă interactivă performantă în instituția noastră. Eseul l-am scris timp de o seară.
Copiii au vrut acest lucru și l-au așteptat! De asta și ne-a reușit rapid să adunăm un număr foarte mare de like-uri și comentarii”.

Într-un peisaj educațional în continuă schimbare, captivarea atenției elevilor reprezintă o provocare majoră pentru profesori.

Natalia Olișevschi, director interimar al gimnaziului ”Dumitru Crețu”, Cărpineni:
”Utilizarea tablelor interactive devine deja o necesitate în instituție pentru că informația vine la pachet cu imaginile selectate, ceea ce facilitează însușirea eficientă a cunoștințelor. Aducem mulțumiri Asociației A.S.I.C.S. pentru că am fost selectați în acest proiect obiectiv, transparent și echitabil.”

Cu tehnologia în creștere și numeroasele distrageri care îi înconjoară, efortul de a menține angajamentul copiilor în timpul orelor de clasă devine crucial pentru procesul de învățare. O recunosc chiar elevii, care sunt siguri că lecțiile vor deveni mai interesante datorită tablei interactive. Iar profesorii sunt convinși că vor reuși să atragă atenția școlarilor, un aspect important nu doar pentru a menține disciplina în clasă, ci și pentru a stimula interesul lor asupra subiectelor studiate.

Până acum, campania ”10 table de nota 10” a ajuns în trei instituții de învățământ: două din Cărpineni, raionul Hâncești și una din localitatea Vatici, Orhei. În total, până la sfârșitul anului de studii 2023-2024, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului va contribui la modernizarea dotărilor a 10 școli din țară.

Susținem pentru că ne pasă!

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.