Află cum să obții fonduri pentru afacerea ta de la Karol Lasota, investitor și antreprenor din Europa

15 Mart. 2023, 10:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
15 Mart. 2023, 10:26 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Startup Grind Chișinău revine pe 18 Martie cu o ediție dedicată fondatorilor din Moldova. Invitatul evenimentului este Karol Lasota, antreprenor și investitor care va povesti despre motivația lui de a investi în startup-urile din Europa Centrală și de Est, într-o discuție cu Emil Chichioi, fondator și CEO al Bloomcoding.

Alătură-te comunității Startup Grind Chișinău pe 18 martie și află cum poți obține investiții pentru startup-ul tău. Cunoaște și conectează-te cu potențiali investitori și antreprenori din țară în sesiunea specială de Founders Matchmaking.

Ia biletul tău aici:  https://bit.ly/SG_SpecialEdition

Speakerul, Karol Lasota este Principal la Inovo, Polonia și antreprenor cu experiență în investiții la PFR Ventures, cel mai mare fond de VC instituțional din Europa Centrală și de Est, și în Tech M&A, experiență acumulată la Ernst & Young.

Karol este și co-fondator Cateringoo, o piață alimentară B2B, unde a strâns în jur de 1 milion de dolari din investiții și a dezvoltat compania până la peste 15 angajați și 100 de clienți – enterprise. La eveniment, veți afla de la el care este motivația acestuia de a investi în startup-uri din Europa Centrală și de Est și cum să obțineți finanțare pentru propriul startup.

Evenimentul va fi moderat de Emil Chichioi, fondator și CEO al Bloomcoding, primul startup EdTech din Moldova care a obținut o finanțare de 1 milion de euro de la investitori și este în proces de extindere globală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Agenda:

13:30 – 14:00 Check in

14:00 – 15:00 Discuții cu Karol Lasota, antreprenor și investitor 15:00 – 16:30 Sesiunea de Founders Matchmaking

16:30 – 17:30 Networking, vin și discuții cu fondatorii din comunitate Evenimentul va avea loc la Orange kITchen, Calea Ieșilor 8, Chișinău.

Descoperă comunitatea Startup Grind Chișinău: Facebook, LinkedIn, Instagram.

Startup Grind Chișinău este pilonul local al comunității globale Startup Grind, lansat în Moldova în 2016 și organizat până în prezent de Dreamups.

La nivel internațional, Startup Grind este recunoscut ca una dintre cele mai mari comunități de startup-uri din lume, educând, inspirând și conectând activ 215.000 de fondatori din peste 200 de orașe prin evenimente, media și parteneriate cu organizații precum Google pentru Antreprenori.

Până în prezent, Startup Grind a ajutat milioane de antreprenori să găsească mentori potriviți, să se conecteze la diferiți parteneri, să angajeze, să obțină finanțare și să ajungă la noi utilizatori.

Partenerii strategici ai organizației Dreamups – Proiectul Tehnologii Viitoare, finanțat de USAID și Suedia.

Partenerii evenimentului – Startup Moldova și Aurelius. Această ediție a Startup Grind Chișinău face parte din Startup Moldova Sumit.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.