Angela Bostan, Curtea de Apel, Chișinău: „Orice reformă a sistemului judecătoresc are nevoie de susținere din interior”

23 Sept. 2021, 15:20
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
23 Sept. 2021, 15:20 // Interviu //  MD Bani

Nicio guvernare, din toate câte s-au perindat în Republica Moldova, nu s-a remarcat prin lipsa unor intenții declarate de a reforma în vreun fel justiția, de a redresa situația și de-a spulbera pronunțata nemulțumire din societate față de acest sector. Sinceritatea intențiilor, în acest sens, s-a amestecat până la urmă deseori cu resemnarea sau a fost înlocuită, în cel mai rău caz, cu interese obscure. Va fi altfel acum? Și ce-ar trebui să se facă ca deznodământul să fie altul decât cel obișnuit. Punctul de vedere al unei magistrate, Angela Bostan, de la Curtea de Apel Chișinău, relatată în cadrul unui interviu Europa Liberă.

„O intenție de reformare, de reformare obiectivă trebuie să aibă o susținere din interiorul sistemului și chiar, vreau să vă spun, o forță motrice din interiorul sistemului, care ar colabora cu puterea politică, pentru ca această reformă să fie într-adevăr una efectivă, să fie una care răspunde soluționării acelor probleme din interiorul justiției. Pentru că de ce este necesară colaborarea pe această dimensiune?

Nimeni decât membrii sau participanții, sau actorii sistemului judecătoresc nu cunosc acele probleme în cel mai obiectiv mod. Politicul, de regulă, aceste probleme le vede sub prisma orientării politicii pe care o promovează. Nu întotdeauna aceasta este una obiectivă și nu întotdeauna este una îndreptată într-adevăr spre a eficientiza justiția, deseori intenția politicului este pentru a subordona, într-un fel sau altul, justiția unor anumite criterii sau voințe ale sale.”, declară Angela Bostan.

Magistrata a declarat că „în interiorul sistemului sunt într-adevăr oameni care și-au găsit confortul și, evident, aceștia nu ar vrea să deroge de pe aceste poziții confortabile. Altă aripă în sistem, aripa tânără este acea care, într-un fel sau altul, nici nu s-ar teme de unele reforme, doar cu condiția că aceste reforme ar ridica imaginea, ar ridica eficiența justiției și, nu în ultimul rând, ar acorda și anumite garanții sociale necesare justiției.”

Interviul integral îl puteți citi pe Europa Liberă.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!