Aproape 8000 de zboruri au fost anulate în weekend-ul de Crăciun. Lipsa de personal dă bătăi de cap companiilor aeriene

27 Dec. 2021, 17:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
27 Dec. 2021, 17:44 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Aproape 8000 de zboruri au fost anulate în weekend-ul de Crăciun din cauza lipsei personalului, în contextul răspândirii variantei Omicron și din cauza vremii nefavorabile. Anulările de zboruri din cauza Covid au continuat și luni, potrivit Euronews.

Potrivit site-ului Flightaware.com, care monitorizează plecările, întârzierile și anulările, alte 1.639 de zboruri au fost anulate luni, aproape o treime afectând SUA. Un număr semnificativ de anulări a afectat și China.

Anulările au provocat o perturbare majoră la revenirea la călătoriile de Crăciun din acest an, ducând la și mai multă anxietate și incertitudine după ce sezonul sărbătorilor din 2020 a fost grav afectat de pandemie.

Întârzierile și anulările legate de lipsa personalului au fost o problemă persistentă pentru industria americană a liniilor aeriene în acest an.

După ce călătoriile cu avionul s-au redus foarte mult anul trecut, companiile aeriene din SUA au încurajat angajații să-și dea demisia.

Însă în acest an, călătoriile cu avionul și-au revenit în mare parte iar companiile au rămas fără personalul necesar.

United Airlines a explicat într-un comunicat că creșterea cazurilor cu Omicron „a avut un impact direct” asupra echipajelor de zbor și a oamenilor care conduc operațiunile.

„Drept rezultat, din păcate, a trebuit să anulăm unele zboruri și anunțăm clienții afectați înainte ca aceștia să ajungă la aeroport”, a transmis compania.

Iar alte companii precum Lufthansa suferă și ele de o lipsă de personal în contextul în care din ce în ce mai mulți piloți și membri ai echipajelor de zbor anunță că s-au infectat cu virusul sau sunt forțați să intre în carantină la sosirea în anumite state.

Companiile din China au anulat mai mult de 2000 de zboruri în acest weekend, multe dintre ele către Xi’an, unde 13 milioane de oameni sunt în carantină.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!