Au crescut veniturile furnizorilor din vânzarea serviciilor de Internet mobil. Compania cu cea mai mare cotă de piață

20 Sept. 2021, 16:54
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Sept. 2021, 16:54 // Actual //  MD Bani

Veniturile obținute de furnizori din vânzarea serviciilor de Internet mobil a crescut, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu 9,7% și a alcătuit 314,5 milioane lei. De asemenea, numărul total al utilizatorilor care au accesat Internetul mobil prin rețele 4G a crescut, comparativ cu sfârșitul anului 2020, cu circa 181,8 mii (+11%) și a alcătuit peste 1,8 milioane, având o pondere de peste 70% din totalul utilizatorilor serviciilor de Internet mobil în bandă largă. Compania cu cea mai mare cotă de piață, în funcție de venituri este Orange Moldova, fiind urmată de Moldcell.

Astfel, în Republica Moldova, peste 70% de utilizatorii de Internet mobil au folosit rețele 4G.

Potrivit datelor statistice privind evoluția pieței serviciilor de acces la Internet mobil în trimestrul II al anului 2021, prelucrate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), numărul total al utilizatorilor de Internet mobil în bandă largă s-a majorat, în perioada de raport, cu 153,4 mii (+6,5%) și a însumat peste 2,5 mil., în timp ce numărul utilizatorilor de Internet mobil dedicat a scăzut cu circa 19 mii (-9,8%) și au totalizat 175,5 mii. Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de acces la Internet mobil în bandă largă, raportată la 100 de locuitori, a sporit cu 7,4 puncte procentuale și a ajuns la 97,2%.

De asemenea, datele prezentate ANRCETI, de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii mobile (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom – Unite) arată că în perioada de raportare volumul total al traficului de Internet mobil s-a majorat, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu 35,3% și a totalizat 48 milioane GB, traficul generat de utilizatorii de Internet mobil prin smartphone a crescut cu 71,2% și a însumat circa 32 mil. GB, iar traficul generat de cei care au utilizat accesul dedicat la Internet mobil a scăzut cu 4,6% și a totalizat peste 16 mil. GB. Un utilizator care a accesat Internetul mobil de pe smartphone a generat în medie un trafic lunar (AUPU) de 4,7 GB, iar un utilizator care a folosit accesul dedicat la Internet mobil – un AUPU de 29,9 GB.

Potrivit acelorași date, volumul total al veniturilor obținute de furnizori din vânzarea serviciilor de Internet mobil a crescut, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu 9,7% și a alcătuit 314,5 mil. lei, iar veniturile realizate din vânzarea serviciilor de Internet mobil dedicat au scăzut cu 13,1% și au alcătuit 50,3 mil. lei. Urmare a acestei evoluții, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) de Internet mobil de pe smartphone s-a majorat cu 0,7% și a alcătuit 38,7 lei, iar ARPU de Internet mobil dedicat a crescut cu 5,7% și a alcătuit 93,6 lei.

La sfârșitul perioadei de raportare, furnizorii de servicii de acces la Internet mobil deţineau, în funcţie de venituri, următoarele cote de piaţă: Orange Moldova – 60%, Moldcell – 33% şi Moldtelecom – 7 %.

23 Sept. 2026, 15:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 15:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania turcă ONUR Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret Ve Sanayi A.Ş., sancționată în acest an de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru o practică coluzivă într-un proiect din Ucraina, a câștigat un nou contract rutier în Republica Moldova. Firma va construi drumul de ocolire a orașului Cimișlia, investiție estimată la 43,3 milioane de euro și finanțată de Banca Europeană de Investiții.

Contractul pentru construcția noului sector al drumului M3 a fost semnat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în prezența vicepremierului Vladimir Bolea. Centura va avea peste 7 kilometri și va fi construită integral pe un traseu nou, în extravilanul orașului Cimișlia. Proiectul urmărește devierea traficului de tranzit, inclusiv a transportului greu, în afara zonei urbane. Ministerul a anunțat oficial proiectul la 22 septembrie.

Proiectul include construcția a două poduri și trei intersecții denivelate, precum și instalarea iluminatului rutier, parapetelor de protecție, marcajelor și semnalizării. Lucrările sunt planificate să dureze aproximativ doi ani și jumătate.

„M3 este un drum important pentru legătura dintre centrul și sudul țării, pe traseul Chișinău–Comrat–Giurgiulești–frontiera cu România. Pe această rută circulă atât transport de pasageri, cât și de mărfuri, iar noul drum de ocolire va face deplasarea mai eficientă”, a declarat Vladimir Bolea.

Licitația a fost organizată în cadrul programului „Moldova Roads III B”, finanțat de Banca Europeană de Investiții. Documentele BEI confirmă că procedura pentru construcția centurii Cimișlia este desfășurată de beneficiarul proiectului în conformitate cu regulile de achiziții ale băncii, BEI nefiind ea însăși parte a contractului.

Contractul vine însă la câteva luni după ce ONUR și 53 dintre subsidiarele sale au fost sancționate de BERD. Banca a anunțat o sancțiune totală de trei ani și trei luni, formată dintr-o perioadă de excludere de un an și trei luni de la proiectele finanțate de BERD, urmată de doi ani de neexcludere condiționată.

Investigația Oficiului de Conformitate al BERD a stabilit existența unei înțelegeri necorespunzătoare menite să asigure atribuirea unui contract către ONUR într-un proiect finanțat de bancă în Ucraina. BERD a calificat fapta drept „practică coluzivă”. Compania și-a recunoscut răspunderea și a cooperat cu anchetatorii, circumstanțe care au fost luate în calcul la stabilirea sancțiunii.

BERD precizează că, pe durata excluderii, ONUR și cele 53 de subsidiare nu sunt eligibile să participe la proiectele finanțate de instituție. Sancțiunea se califică și pentru mecanismul de excludere reciprocă între unele bănci multilaterale de dezvoltare.

Sancțiunea BERD nu a dus însă la excluderea ONUR din licitația pentru centura Cimișliei. Potrivit documentelor de evaluare ale procedurii, compania a declarat sancțiunile aplicate de alte instituții financiare, iar situația a fost analizată. Concluzia a fost că acestea nu se extind asupra contractului respectiv, finanțat de BEI, compania nefiind sancționată de Banca Europeană de Investiții.

Anterior, solicitat să comenteze situația, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că licitația este organizată potrivit procedurilor finanțatorului și că Ministerul Infrastructurii nu intervine în desemnarea companiei câștigătoare.

ONUR nu este la primul contract important în infrastructura rutieră din Republica Moldova. Compania turcă a executat anterior lucrările pe sectorul M3 Porumbrei–Cimișlia, finanțat de asemenea din surse externe. Noul contract îi asigură continuarea intervențiilor pe coridorul M3, de această dată prin construcția centurii propriu-zise a orașului Cimișlia.