Audit energetic în Republica Moldova discutat cu experții STARS

07 Iul. 2021, 14:50
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Iul. 2021, 14:50 // Actual //  MD Bani

Reprezentanții Agenției pentru Eficiență Energetică au participat la ședințele comune, cu experții din  cadrul proiectului „Sprijin pentru modernizarea sectorului energetic în Republica Moldova” (STARS), finanțat de Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat de premisă emis de AEE, evenimentul a avut loc în perioada 5-6 iulie 2021.

În acest context au fost prezentate și discutate documentele aferente elaborării auditului energetic în Republica Moldova (șablonul raportului de audit energetic, cerințe minime pentru auditul energetic etc.), acestea fiind ultimele discuții pe marginea subiectului șablonului care va fi obligatoriu pentru auditorii ce vor elabora audite energetice.

Tot în cadrul acestor ședințe, Comisia de experți pentru verificarea auditurilor energetice și un reprezentant din cadrul MEI, au abordat Ghidul de verificare a calității auditurilor energetice precum și unele aspectele ce pot interveni ulterior. De asemenea s-a discutat asupra proiectului Regulamentului privind auditurile energetice pentru întreprinderile mari.

Reamintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!