Autoritățile au lăsat cu buza umflată companiile obscure de la Gările Auto care adunau saci cu bani

25 Aug. 2022, 17:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Aug. 2022, 17:21 // Actual //  bani.md

Contractul de parteneriat public-privat de modernizare a autogărilor a fost rezoluționat pe motivul neprezentării garanției de bună execuție și neîndeplinirii planului de investiții asumat, anunță Agenția Proprietății Publice.

Guvernul, prin intermediul comisiei de monitorizare, a decis joi, 25 august, desfacerea contractului. În luna mai antreprenorul a fost notificat să remedieze situația în termen de 90 zile, fapt care nu a fost realizat.

„Conform contractului, timp de o lună, partenerul privat urmează să transmită toate activele preluate în decembrie 2018 de la Întreprinderea de Stat Gările și Stațiile Auto „în bună stare, funcţionale şi libere de orice sarcină sau obligaţie”. Legislația în domeniu prevede că în cazul încetării parteneriatului public-privat, partenerul privat este obligat să asigure continuitatea activității sau prestării serviciilor până la preluarea acestora de către partenerul public”, susține APP în mesajul său.

În ședința comisiei de monitorizare a fost examinat și planul de acțiuni de preluare a activelor de către stat.

Contractul de concesiune a autogărilor a fost semnat pe 17 decembrie 2018 cu SRL Gările Auto Moderne, pe un termen de 25 de ani. Conform contractului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de gări și stații auto, iar aceste lucrări nu vor depăși trei ani.

În anul 2021, Gările Auto au contabilizat un  profit de 15,2 mil. de lei față de 7,5 mil. de lei în anul 2020.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!