Avion cu turişti britanici, lăsat fără alcool în doar 25 de minute

22 Apr. 2024, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Apr. 2024, 10:05 // Actual //  bani.md

Un avion cu turişti britanici a fost lăsat fără alcool în doar 25 de minute. Compania aeriană turco-germană SunExpress a rămas uimită după ce fiecare picătură de bere şi vin a fost consumată în timp ce transporta jucători de golf în vacanţă.

CEO-ul Max Kownatzki a declarat pentru TTG că turiştii britanici sunt „mai cheltuitori, mai hedonişti”.

„Am vândut toată berea şi vinul la 25 de minute de la plecare. Nu am făcut asta pe nicio altă piaţă”.

Britanicii au reacţionat la ştire cu mândrie, după ce au realizat că multitudinea de jucători de golf a întrecut orice altă ţară prin consumul impresionant de alcool, relatează Daily Mail.

Comentând pe reţelele de socializare, producătorul Tom Lavin a glumit: „Şi se spune că noi, ca naţiune, nu avem de ce să fim mândri”.

Un alt britanic a adăugat: „Te face să fii mândru că eşti britanic”.

Un fan al lui Manchester United – a râs: „Sunt surprins că le-a luat 25 de minute”.

Nu se ştie câte persoane se aflau în avion, dar SunExpress zboară numai cu aeronave Boeing 737-800 şi Boeing 737-8, ambele o capacitate de 189 de locuri.

Alţi utilizatori ai reţelelor de socializare au fost îngroziţi de excesul de băutură. Unul dintre ei a declarat: „Nu am înţeles niciodată chestia cu beţia la aeroport/în avion. Păstrează-ţi energia pentru destinaţie”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.